"Coşmarul Braziliei s-a terminat". Noul preşedinte brazilian promite începutul unei noi epoci de prosperitate

Noul preşedinte al Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva, proaspăt reales pentru al treilea mandat, a depus jurământul la Congresul Naţional din Brasilia, capitala federală a ţării. El promite justiţie şi protejarea mediului înconjurător.

Urmărește
2374 afișări
Imaginea articolului "Coşmarul Braziliei s-a terminat". Noul preşedinte brazilian promite începutul unei noi epoci de prosperitate

Hepta

Lula, cu ochii în lacrimi după ce a depus jurământul, a transmis poporului brazilian „Este timpul să vă reconectaţi”.

Reales pentru al treilea mandat după o pauză îndelungată, a promis că va scoate Brazilia din epoca „devastării” a lui Jair Bolsonaro şi va demara o nouă fază de reconciliere, conservarea mediului şi justiţie socială, în timp ce se adresa către zeci de mii de susţinători.

Lula a declarat sfârşitul „uneia dintre cele mai proaste perioade din istoria Braziliei” sub fostul preşedinte de extremă dreapta.

„[A fost] o epocă a întunericului, a incertitudinii şi a unei mari suferinţe… dar acest coşmar s-a încheiat”, a spus Lula, jurând că va reuni ţara sud-americană  divizată şi va guverna nu doar pentru cei care l-au ales în alegerile din octombrie, ci şi pentru toţi cei care nu l-au votat.

„Femeile scotocesc prin gunoaie pentru a-şi hrăni copiii”, a spus Lula. „Familii întregi dorm în aer liber, expuse frigului, ploii şi fricii”.

Sub administraţia anterioară a  lui Bolsonaro,  aproape 700.000 de brazilieni au murit din cauza unui focar de Covid care a fost gestionat greşit şi milioane de oameni au fost cufundaţi în sărăcie.

De asemenea, defrişarea Amazonului a luat amploare. 

„Fără amnistie! Fără amnistie!” Mulţimea cere ca Bolsonaro să fie adus în faţa justiţiei pentru sabotarea eforturilor de izolare  şi vaccinarea împotriva COVID-19. Fostul preşedinte a catalogat pandemia drept o „mică gripă”.

„Bolsonaro mi-a ucis fiul. Avea 20 de ani când a murit”, a spus un bărbat din mulţime, Waldecir da Costa, cu mâinile tremurând de furie în timp ce ţinea pe telefon o fotografie a copilului său decedat. „Vreau să plătească pentru tot ce a făcut”, a declarat el pentru The Guardian

Bolsonaro s-a refugiat vineri în SUA, refuzând să-i acorde salutul prezidenţial succesorului său ce i-a fost rival în alegeri, aşa cum este tradiţia democratică.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici