- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cozmâncă se autosuspendă din PSD şi spune că "din 2005 partidul nu are un lider autentic" - VIDEO
Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă a anunţat, duminică, printr-o scriosoare deschisă adresată "membrilor şi electoratului PSD", că se autosuspendă din partid, motivând că PSD nu mai e un partid de stânga, nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind condus de "grupuri de interese".
Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă (Montaj foto)
"Decizia mea de autosuspendare din PSD este motivată şi temeinică. Nu părăsesc partidul şi membrii săi adevăraţi, dar nu am nimic în comun cu indivizi care au trădat, care au privatizat partidul, care sunt avizi de putere, care sunt aventurieri politici şi care sacrifică PSD pentru satisfacerea intereselor personale, dar şi ale celor apropiaţi: soţii, soţi, copii, soacre, amante, interlopi, mafioţi etc", arată Octav Cozmâncă în scrisoarea deschisă, redactată în nouă puncte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
În documentul citat, Cozmâncă adresează un îndemn "oamenilor serioşi şi demni din PSD", de "a analiza cu responsabilitate soarta, orientarea şi conduita Partidul Social Democrat, de a decide în deplină cunoştinţă de cauză asupra liderilor centrali și locali, fiindcă decid pentru ei şi familiile lor, pentru PSD, pentru electoratul de stânga, pentru România".
În scrisoarea deschisă, Octav Cozmâncă anunţă autosuspendarea sa din PSD potrivit articolului 10, alineat 11 din Statutul partidului şi aminteşte că este membru fondator al formaţiunii din 1990, că a îndeplinit în partid funcţiile de secretar executiv şi de preşedinte executiv al partidului în perioada 2003 - 2005, că a fost şeful Departamentului Administraţiei Publice Locale în Guvernul Văcăroiu, ministru al Administraţiei Publice în Guvernul Năstase şi senator în perioada 1996 - 2008.
Cozmâncă: PSD nu mai este un partid de stânga
Fostul lider PSD arată că partidul la fondarea căruia a contribuit substanţial, alături de alţi lideri marcanţi, nu mai este un partid de stânga sau chiar de centru-stânga, aşa cum pretind unii lideri din actuala conducere a PSD.
El susţine că unii lideri actuali ai PSD, de la centru şi din judeţe, au comportament de dreapta, dobândind, împreună cu familiile şi prietenii lor - pe căi ştiute de ei - averi imense, derulând afaceri dubioase, de regulă, pe seama banului public, la care se adaugă "decizia profund greşită a conducerii PSD, a actualului lider al partidului, de a se alia la guvernare cu Partidul Democrat-Liberal".
El consideră că explicaţiile date de unii lideri ai PSD, legate de apărarea "interesului naţional" şi aşa-zisa stabilitate politică, sunt simple justificări, adevărata motivare fiind "dorinţa unor indivizi de a parveni în funcţii de demnitari, de miniştri, secretari de stat, prefecţi sau şefi la diverse instituţii".
Cozmâncă mai adaugă că unii "aşa-zişi lideri ai PSD au acţionat în nume personal sau al unor grupuri pentru a participa la împărţirea mălaiului, a caşcavalului, de a-şi instala familiile şi clientela politică în diverse funcţii, urmărind îmbogăţirea imediată".
Cozmâncă: PSD nu are un lider autentic; "respectul acestui aşa-zis lider a fost zero faţă de partid, faţă de fondatorul lui"
Totodată, Octav Cozmâncă susţine că "din aprilie 2005 Partidul Social Democrat nu are un lider autentic, recunoscut şi respectat în multe structuri de partid din judeţe, municipii, oraşe şi comune".
El reclamă că actualul preşedinte al PSD "a jucat la două capete", în special la Congresul din aprilie 2005, "împreună cu alţi complici, de fapt oameni care au trădat partidul, precum şi colegii care l-au sprijinit ani de zile pentru a obţine - meritat sau nu - diverse funcţii în partid, în guvern sau în diplomaţie".
"Respectul acestui aşa-zis lider a fost zero faţă de partid, faţă de colegii săi adevăraţi, inclusiv faţă de fondatorul partidului", apreciază Cozmâncă, adăugând că rezultatele acestei "atitudini iresponsabile, susţinute doar de orgolii, vanităţi şi ambiţii personale, stimulate de doi aventurieri politici de la Cluj, au dus PSD la pierderea locului întâi pe eşichierul politic românesc, fiind la mâna PDL".
"În prezent, PSD a acceptat compromisuri de proporţii jignitoare, inclusiv umilinţe la nivel central, în multe judeţe şi, îndeosebi, cu prilejul recentei asumări a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului", mai scrie Octav Cozmâncă, menţionând că dacă era în opoziţie şi avea un lider adevărat, PSD putea să aibă în prezent peste 40 la sută în sondaje, să se situeze pe primul loc în politica românească, şi "nu să stea la masa împărţirii ciolanului".
Cozmâncă: PSD este condus de clanuri, în multe cazuri acţionându-se dictatorial
Cozmâncă mai arată, în scrisoare, că "PSD este condus, în momentul de faţă, de diverse grupuri de interese, clanuri sau găşti, care au hotărât şi hotărăsc soarta partidului, în numele unei aşa-zise democratizări a partidului", apreciind că direcţia aleasă de partid este profund greşită pentru că se bazează numai pe satisfacerea intereselor personale ale unor grupuri, ale unor baroni locali, care promovează o politică de "stat în stat".
"Nu se poate conduce un partid performant doar mimându-se democraţia şi acţionând, în multe cazuri, dictatorial", scrie fostul lider PSD, care adaugă că partidul se îndreaptă prin anarhie şi haos spre disoluţie pentru că nu mai are structuri viabile, organizate temeinic, în peste jumătate din localităţi.
"Nu doresc să fiu «Gică contra», nu am fost niciodată şi nu o să fiu o piază rea, dar am făcut o analiză realistă, atentă, onestă şi, în mod evident, critică pentru cei mulţi care înţeleg adevărul dureros din demersul meu. Încă mai cred că PSD poate să redevină ceea ce a fost, o adevărată forţă politică a ţării, cu demnitate şi prestigiu, cu oameni competenţi în domeniile vieţii economico-financiare, politice, sociale, culturale, administrative şi diplomatice", mai scrie Octav Cozmâncă.
El afirmă că nu a fost şi nu va fi niciodată sluga umilă a cuiva, indiferent de rangul şi importanţa persoanei respective şi susţine că şi-a păstrat demnitatea şi sobrietatea, fireşti unui om normal, în toate vremurile şi perioadele activităţii şi în toate funcţiile publice îndeplinite.
În acelaşi timp, el arată că nu a acceptat şi nu va accepta impostura, sforăriile şi minciuna, agramatismul şi comportamentul necivilizat al unor personaje compromise, care, doar întâmplător, decid soarta partidului, pentru că dispun de bani şi că nu acceptă, sub nici o formă, decizia abuzivă, contrară statutului şi normelor elementare de conduită ale unui partid democratic, adoptată de conducerea PSD, de liderul său, de a îndepărta din funcţii de conducere, inclusiv excluderea din partid a unor lideri importanţi din Bistriţa-Năsăud, Alba, Botoşani, Timiş, Hunedoara, Prahova, Cluj, Olt, Dolj, Iaşi, Neamţ sau Giurgiu.
Cozmâncă: "Liderul PSD, sfătuit de unii care, probabil, îi vor capul"
"Să adopţi sau să accepţi asemenea măsuri, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale, este sinucidere politică sigură a liderului PSD, sfătuit de unii care, probabil, îi vor capul, deşi aparent îl susţin", crede Octav Cozmâncă, adăugând că, în acelaşi timp, sunt promovaţi sau băgaţi în seamă de liderul naţional unii supuşi locali, inclusiv preşedinţi de filiale judeţene care au obţinut procente nesemnificative la toate tipurile de alegeri.
El arată că sunt susţinuţi şi oameni compromişi, lideri locali contestaţi, fără prestigiu politic sau profesional, care nu au concepţii de stânga, social-democrate, dar că, în schimb, sunt obişnuiţi cu "puterea banului, linguşirea şefului şi lustruitul clanţei".
Cozmâncă: "Eu nu am fost traseist politic, profitor sau paraşutat în funcţii"
Octav Cozmâncă mulţumeşte membrilor PSD adevăraţi, celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea şi reuşitele partidului marii majorităţi a senatorilor şi deputaţilor, primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, care au dus greul muncii politice pe parcursul anilor, chiar dacă, poate, unii nu vor fi de acord cu decizia sa, dar şi unor fondatori ai partidului sau lideri importanţi cum ar fi Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu, Alexandru Lăpuşan, Ion Vasile, Vasile Moiş.
"Desigur, îmi pare rău că, după aproape 20 de ani, trebuie să mă autosuspend din partid. Eu nu am fost traseist politic, profitor sau paraşutat în funcţii şi poziţii publice, precum alţii neruşinaţi, care calcă în picioare munca de ani de zile a sute şi sute de mii de membri ai PSD, de cetăţeni ai României", mai scrie Cozmâncă.
El îi asigură pe" membrii adevăraţi" ai partidului că se va întoarce, "dar numai atunci când Partidul Social Democrat va fi un partid cu adevărat de stânga sau centru-stânga, va fi condus cu adevărat de oameni politici adevăraţi şi nu de profitori de conjunctură, de demagogi, de oameni care promit mult şi nu fac nimic concret în interesul cetăţeanului, al românului obişnuit".
Octav Cozmâncă îşi anunţase, în 9 septembrie, revenirea în politică
Fostul lider PSD Octav Cozmâncă declara, în 9 septembrie, pentru "Gândul", că "într-o săptămână-două" îşi va anunţa oficial revenirea în politică şi că este foarte posibil ca locul său să fie în staff-ul lui Sorin Oprescu, pentru a-i coordona campania.
"Am avut o discuţie cu el. Încă nu am luat o decizie clară şi angajantă sută la sută, dar este o variantă foarte posibilă. Voi face un anunţ sigur într-o săptămână-două", a declarat el.
Octav Cozmâncă a coordonat echipa tehnică a PSD pentru toate campaniile electorale din 2004. Fost ministru al Administraţiei Publice, el a fost preşedinte executiv al PSD, însă la Congresul din 2005 nu a candidat pentru nici una dintre funcţiile în conducerea partidului alese atunci.
Ulterior, într-un interviu publicat în "Jurnalul Naţional" în decembrie 2007, Cozmâncă a criticat dur conducerea partidului de la acel moment. "Au ajuns la conducerea PSD oameni fără valoare, care nu au demonstrat calităţi politice şi care, practic, au contribuţii neînsemnate pentru acesta. Unii erau la congresul din aprilie 2005 în partid numai de 1-2 ani, iar alţii de câteva luni de zile. (...) După 2005, când - exact în ziua ruşinosului congres al PSD care a dat puterea echipei din jurul lui Mircea Geoană - a avut loc marele necaz al vieţii mele, pierderea soţiei, m-am resemnat. Am stat deoparte, fără a mă implica şi fără a pretinde vreo funcţie. Din nefericire însă, în loc să meargă pe un drum serios, ascendent, de primă forţă politică în România, PSD se îndreaptă spre un dezastru, spre un eşec de proporţii la alegerile viitoare", afirma atunci Octav Cozmâncă.
Primarul general Sorin Oprescu a precizat, miercuri seară, într-un comunicat, că va anunţa decizia pe care a luat-o privind intrarea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al României la sfârşitul lunii septembrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO