Cristian Petrescu demisionează din PDL. Fostul ministru susţine că nu se mai simţea reprezentat de conducere

Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale Cristian Petrescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a demisionat din PDL pentru că "nu se mai simţea reprezentat de actuala conducere" a partidului, şi va lua o săptămână de pauză, după care se va gândi dacă se va implica în politică la un alt partid.

Urmărește
331 afișări
Imaginea articolului Cristian Petrescu demisionează din PDL. Fostul ministru susţine că nu se mai simţea reprezentat de conducere

Cristian Petrescu demisionează din PDL spunând că nu se mai simţea reprezentat de conducere (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Petrescu a precizat că el era preşedinte interimar al Organizaţiei PDL Sector 3 şi că hotărârea sa de a demisona din formaţiune nu a fost uşoară, după 17 ani de activitate.

"Deocamdată mi-am luat o săptămână de pauză, care coincide cu o vacanţă, după care mă voi gândi dacă mă voi mai implica politic, dar nu la USL", a adăugat Cristian Petrescu.

Întrebat dacă ar putea merge la Mişcarea Populară, Cristian Petrescu a precizat că are timp o săptămână pentru a se gândi la toate variantele.

Cristian Petrescu a fost unul dintre susţinătorii Elenei Udrea când aceasta a candidat pentru şefia PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici