Dan Barna, atac la adresa lui Klaus Iohannis pe tema autostrăzii în Moldova: Preşedintele nu cară găleţi cu asfalt

Preşedintele nu cară găleţi cu asfalt şi nu trage curent, dar are puterea mesajului, a spus Dan Barna, duminică, la Iaşi, reproşând că de 30 de ani nu s-a făcut mai mult pentru ca Moldova să nu rămână izolată în ceea ce priveşte infrastructura rutieră.

Urmărește
3018 afișări
Imaginea articolului Dan Barna, atac la adresa lui Klaus Iohannis pe tema autostrăzii în Moldova: Preşedintele nu cară găleţi cu asfalt

Preşedintele nu cară găleţi cu asfalt şi nu trage curent, dar are puterea mesajului, a spus Dan Barna, duminică, la Iaşi, reproşând că de 30 de ani nu s-a făcut mai mult pentru ca Moldova să nu rămână izolată în ceea ce priveşte infrastructura rutieră. 

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că îşi propune să fie „un preşedinte implicat şi activ”, pentru că „oamenii sunt mimetici” şi văd puterea exemplului.

Barna a spus că una dintre cele mai mari probleme din Moldova este reprezentată de lipsa autostrăzii.


„În momentul de faţă Moldova nu are autostradă. Este un element pe care nu îl contestă nimeni, este eşecul unor guverne succesive de 30 de ani încoace, care au lăsat cea mai mare provincie istorică a României izolată de restul lumii, pentru că toate culoarele care există ocolesc Moldova”, a spus Barna.

Întrebat cum poate rezolva un preşedinte problema autostrăzii, preşedintele USR a transmis un atac voalat la actualul preşedinte, Klaus Iohannis, chiar dacă nu i-a rostit numele şi chiar a spus că nu vrea să intre în „jocul reproşurilor”.

„Preşedintele nu cară găleţi cu asfalt sau nu trage curent dar preşedintele are o forţă extraordinară prin putere mesajului şi a direcţiei. România în momentul de faţă are nevoie de inspiraţie şi de încredere. Asta lipseşte şi asta a lipsit de ani buni de zile în România. Dintre toţi vectorii politici pe care îi are un stat, preşedintele are cea mai puternică voce. (...) Prin mesaje, prin implicare, prin toată această forţă pe care o implică poziţia preşedintelui, poate să genereze acel chef de a face treabă”, a mai spus Barna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici