„Sistemul nu va aplauda că vom da afară jumătatea aceea, sunt instituţii în care totul e confiscat de clanuri familiale. Vom lupta şi normal că asta va genera respingere. Este nevoie ca oamenii oneşti să se implice.Gândiţi-vă la USR. Un partid pornit de nicăieri. Acum suntem priviţi ca alterniva pentru viitor. Povestea cu securişti sunt baliverne. Vă privesc în ochi şi vă spun că nu am nicio legătură cu niciun serviciu. Nu l-am văzut niciodată pe Coldea în viaţa mea, pe Soros nici atât. Alea sunt poveşti. Pe mine familia şi prietenii mă întreabă – ce ţi-a trebuit. Nu eram genul care să nu am să îmi plătesc factura la curent”, a declarat Dan Barna, liderul USR.
„Eu nu cred că în momentul de faţă discuţia este despre ce a greşit Iohannis sau de ce doamna Dăncilă nu este o opţiune din nici un punct de vedere. Discuţia este ce fel de Românie vrem să avem în următorii 5 ani. Lumea se schimbă în viteză teribilă, iar noi stăm gură cască la gard. Iar noi vrem să dăm o schimbare. Putem să mergem spre zona în care să discutăm despre cercetare, educaţie. Să vorbim nu doar despre accesul al educaţie, ci şi la calitatea educaţiei. Sunt o grămadă de lucruri de care avem nevoie”,a mai spus candidatul la preşedinţie.