Prima pagină » Politic » Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, în PE: România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară

Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, în PE: România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a declarat, miercuri, în cadrul dezbaterii din PE, că România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară, precizând că în ţara noastră s-au făcut nenumărate abuzuri, precum dosare la comandă.
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, în PE: România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară
Ana Petrescu
03 oct. 2018, 11:04, Politic

„România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară. Înţelegem ca fiecare ţară să fie judecată în funcţie de propriile sale merite. Noi în România am avut procurori care au făcut dosare la comandă. Toată lumea în România trebuie să înţeleagă că justiţia se face doar în sala de judecată, nu pe bază de protocoale şi salutăm că Comisia Europeană a luat act de aceste lucruri”, a declarat Dan Nica, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.

Liderul europarlamentarilor PSD a completat că toată lumea trebuie să ştie că România ne se mai poate întoarce la vremuri trecute, aşa cum vor Monica Macovei şi Cristian Preda. „Noi lucrurile le vom schimba în conformitate cu normele democratice”, a completat Dan Nica.