- Home
- Politic
- ROMA, (15.02.2013, 18:57)
- Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Roma
Dana Constantinescu, numită de Traian Băsescu ambasador în Italia - surse
Dana Constantinescu, pentru care comisiile de politică externă ale Parlamentului au dat aviz negativ în iunie 2012, a fost numită de către preşedintele Traian Băsescu în postul de ambasador în Italia, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse diplomatice.

Dana Constantinescu, numită de Traian Băsescu ambasador în Italia - surse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Conform surselor citate, preşedintele Băsescu a semnat recent decretul de numire a Danei Constantinescu în postul de ambasador al României la Roma.
Numirea ambasadorilor este o atribuţie a şefului statului, iar avizul comisiilor parlamentare este unul consultativ, au arătat aceleaşi surse.
Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului au respins, în 26 iunie 2012, propunerea MAE ca Dana Manuela Constantinescu să fie numită ambasator al României în Italia, cu reprezentare şi în Malta şi San Marino. Propunerea a întrunit nouă voturi "împotrivă", trei voturi "pentru" şi două abţineri.
În cadrul audierilor, Dana Constantinescu nu a ştiut să spună numele miniştrilor italieni care deţin portofoliile de Interne şi Externe. Tot atunci, comisiile au respins şi propunerea ca Valeriu Nistor să fie ambasador al României în Qatar.
În 5 iulie 2012, ministrul de Externe de la acea vreme, Andrei Marga, declara, pentru MEDIAFAX, că, în cele din urmă, a trimis preşedintelui Traian Băsescu, la cererea expresă a acestuia, hârtiile cu propunerile de ambasadori pentru Italia şi Qatar, respinşi de comisiile parlamentare, Marga adăugând că "nu e bine" să fie numiţi aceştia.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, vineri, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii comunităţilor de români din Italia, că a anumit un nou ambasador la Roma, iar acesta va fi o femeie, fără să precizeze numele.
El a fost întrebat de români despre faptul că la misiunea de la Roma nu mai este ambasador de un an.
"V-am numit ambasador. E femeie", a răspuns Băsescu.
Decretul de rechemare a lui Răzvan Rusu din calitatea de ambasador la Roma a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu pe 20 decembrie 2011, după ce înainte cu o săptămână şi-a exprimat public nemulţumirea legată de absenţa acestuia de la un eveniment de Ziua naţională a României care a avut loc în capitala italiană.
Ministrul Titus Corlăţean declara pe 7 ianuarie că a primit "mandat foarte clar" să discute cu preşedintele Traian Băsescu numirile de ambasadori ai României, având în vedere că în prezent sunt mai multe astfel de poziţii importante care nu sunt acoperite.
El a menţionat în acest sens posturile de la Roma, Varşovia şi Atena, adăugând că sunt însă şi o serie de alţi ambasadori cu mandatele terminate sau care urmează să se termine.
"Sunt două cazuri cel puţin în care am formulat deja nişte propuneri fundamentate pe criterii profesionale, de ordin diplomatic. Vorbim de diplomaţi de carieră, apreciaţi şi aştept un răspuns de la Preşedinţie. A şi fost perioada asta politică efervescentă si am înţeles faptul că nu s-a dat curs deocamdată la propuneri, dar pentru celelalte, cel puţin în capitalele cu adevărat importante, probabil va fi necesar un dialog preliminar", a mai evidenţiat Corlăţean.
În 23 ianuarie, preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că va decide privind nominalizările de ambasadori făcute de MAE pentru capitale ca Roma, Varşovia, Atena, plecând de la premisa că aceştia îl reprezintă pe şeful statului.
"Când le vine timpul le voi face. Plecând însă de la premisa că ambasadorii sunt reprezentanţii preşedintelui. Cei de la ICR nu ştiu pe cine reprezintă. Consulii se decid de Guvern, fără nicio consultare cu preşedintele, ambasadorii îl reprezintă pe preşedinte", a afirmat preşedintele Traian Băsescu.
De asemenea, el a arătat că nu a analizat cele trei propuneri despre care ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat public că le-a înaintat.
"Nu le-am analizat, vă mărturisesc că nu am făcut analiza dosarelor, sunt încă la departamente, şi nu numai departamentele fac verificarea unor propuneri de ambasadori. Se iau relaţii de la multe alte instituţii. Deci, nu este un proces... mi-a trimis, îl ştiu eu şi îl semnez. Este un proces mai complicat până când semnezi desemnarea unui ambasador", a mai afirmat Băsescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere