Dăncilă: ”Declaraţia lui Claudiu Manda nu a avut absolut nicio legătură cu Viorica Dăncilă”

Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat, marţi, după şedinţa CEx al PSD, că declaraţia lui Claudiu Manda, potrivit căreia partidul nu va mai susţine „proşti în funcţii publice care să ne facă de râs”, nu a avut ”absolut nicio legătură” cu persoana ei.

Urmărește
806 afișări
Imaginea articolului Dăncilă: ”Declaraţia lui Claudiu Manda nu a avut absolut nicio legătură cu Viorica Dăncilă”

Dăncilă: ”Declaraţia lui Claudiu Manda nu a avut absolut nicio legătură cu Viorica Dăncilă”

„Am lămurit şi acest lucru, pentru că s-a speculat foarte mult. Declaraţia lui Claudiu Manda - am vorbit şi cu Olguţa Vasilescu şi cu preşedintele interimar, Marcel Ciolacu - nu a avut absolut nicio legătură cu Viorica Dăncilă. Claudiu Manda nu putea să atace un guvern... În momentul în care faci o afirmaţie şi esti un om puternic, ţi-o asumi când faci referire la o anumită persoană”, a declarat Viorica Dăncilă.

Fostul premier a mai spus că nu a discutat cu Claudiu Manda despre aceste declaraţii.

Claudiu Manda a afirmat joi că partidul nu va mai susţine „proşti în funcţii publice care să ne facă de râs”.

„Ne interesează să evităm alegerile anticipate nu pentru că ne este frică, ci pentru că am vrea să stea cât mai mult la guvernare cei de la PNL şi să arate la termen de ce sunt în stare. Eu cred că Marcel Ciolacu este vulpoiul de care PSD are nevoie în frunte şi cred că împreună cu Paul şi toţi ceilalţi putem face o echipă care să ne conducă la victorii la alegerile locale şi bineînţeles un rezultat excelent la alegerile parlamentare. (...) La Congres nu o să mai susţinem proşti în funcţii publice ca să ne facă de râs”, a afirmat Claudiu Manda, la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene PSD Buzău.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
dăncilă,
manda,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici