- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.11.2018, 12:20)
- Ionel Dancu
Dăncilă: Tajani ne-a anunţat că procesul de aderare a României la Schengen va fi accelerat
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Palatul Victoria, că preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a anunţat Executivul că procesul de aderare a României la spaţiul Schengen „va fi accelerat”.
Urmărește
693 afișări
Dăncilă: Tajani ne-a anunţat că procesul de aderare a României la Schengen va fi accelerat
„În această săptămână am avut vizita preşedintelui Parlamentului European (...) această vizită se înscrie într-o întâlnire premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului UE. Am discutat despre stadiul pregătirilor, despre provocările majore care ne aşteaptă la nivel european, despre dosarele importante care se găsesc pe agenda europeană. A fost o discuţie constructivă, o discuţie aplicată şi ne-am bucurat foarte mult când oficialii europeni au afirmat şi şi-au exprimat convingerea că România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. După această apreciere a Comisiei Europene, iată că şi a doua instituţie europeană îşi arată încrederea că România va putea să preia şi să exercite cu succes preşedinţia Consiliului UE. O veste foarte bună pe care ne-a dat-o preşedintele PE, Antonio Tajani, este aceea că procesul de aderare a României la spaţiul Schengen va fi accelerat”, a declarat vineri, premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern.
Şeful Executivului a precizat că România va exercita un rol de „mediator imparţial” pe perioada preşedinţiei Consiliului UE.
„Am arătat că România va avea o preşedinţie deschisă, o preşedinţie în care îşi exprima rolul de mediator imparţial şi facilitator de consens, o preşedinţie în care vrem să cooperăm cu toate instituţiile europene, vrem să cooperăm cu toate grupurile politice, vrem ca pe timpul preşedinţiei exercitată de România să creionăm viitorul UE cu încredere şi cât mai apropiat de cetăţeni”, a declarat premierul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
O delegaţie a Parlamentului European, condusă de preşedintele PE, Antonio Tajani, a avut, miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă.
România va prelua în ianuarie 2019 Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Dăncilă: Iohannis blochează activitatea Guvernului. Fac apel public să-şi schimbe atitudinea/ Ce spune despre rectificarea bugetară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe