Daniel Morar: „Putea să fie altcumva are un sens ambivalent. Putea ca anii de performanţă ai sistemului judiciar să se păstreze, acum pare un mic regres”

„Nu este nimic surprinzător că presa a scris mult despre carte. Chiar dacă eu m-am obişnuit cu aceste evenimente, la momentul acela, au fost cele care m-au revoltat şi pe mine. Dacă pe mine m-au revoltat acele momente, probabil că acelaşi efect îl au şi asupra oamenilor care acum află de ele. Când eram procuror, am citit o carte a unui magistrat francez. Se numea „Lucruri care nu s-au putut spune””. Apoi am citit cartea lui James Comey – „A Higher Loyalty”. În cultura altor state există obiceiul ca înalţii funcţionari ai statului să-şi scrie memoriile la sfârşitul carierei. După ce am citit cartea lui Comey, m-am gândit că o asemenea carte s-ar putea scrie şi la noi. Am acoperit momente foarte diverse în cariera mea. Cartea nu este doar o mărturie din interior, ea se bazează foarte mult pe surse deschise. Poate că această carte este un început. Magistraţii sunt obişnuiţi că trebuie să taci în serviciul public şi trebuie să taci şi după ce ieşi din serviciul public. Cartea nu spune nimic secret, nu tot ce face un magistrat este secret. În această carte, nu sunt doar amintirile mele. Mi-aţi pus la dispoziţie mii de ştiri pe care mi-am grefat memoriile, aţi căutat în arhive momente ale justiţiei anilor '90. N-am avut notiţe, n-am avut înregistrări, n-am avut nici măcar un rând. Cartea s-a conturat şi din discuţii cu procurorii, dar nu foarte mult. Mai mult de 2 ani mi-a luat să scriu la această carte, am revăzut-o de 7-8 ori. Domnul Liiceanu mi-a spus că o carte nu trebuie să aibă burţi, trebuie să aibă doar muşchi, cartea trebuie să comunice, trebuie să nu o laşi din mână. Cartea avea burţi, grija mea a fost să nu aibă burţi, nici vorbă de cenzură.

După ce va trece timpul, presa probabil va vedea şi altceva în această carte decât senzaţionalul”, a declarat avocatul Daniel Morar, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Fost şef al DNA, fost procuror general al României şi fost judecător al CCR timp de 9 ani, Daniel Morar spune că din cartea sa nu putea să lipsească personajele centrale ale Justiţiei şi instituţiilor din România:

„Laura Codruţa Koveşi, George Maior, Florian Coldea - era inevitabil să îi treci cu vederea, nu puteau lipsi din carte. Nu este absolut nimic greşit să relatezi anumite lucruri ca opinia publică să înţeleagă cum funcţionează un sistem. Nu este vorba doar de exerciţiul puterii, ci despre cum funcţionează un sistem. Magistraţii n-au cum să fie singuri, sunt înconjuraţi de o serie de instituţii, de clasa politică, de preşedinţi. Nu este nicio greşeală că am relatat episodul cu Klaus Iohannis. Această carte n-am scris-o din greşeală, din culpă, am scris-o cu intenţie, m-am gândit la momentele redate. 2016 a fost un moment special pentru Justiţia din România. Sper să fi rezolvat tema: cu sau fără servicii secrete în Justiţie. Acel moment din 2016 a fost capătul unui drum. Cu serviciile secrete în actul de Justiţie trebuia terminat, nu voia nimeni s-o facă, trecuseră peste 25 de ani de la Revoluţie. Nu era uzual să vorbesc cu preşedintele Iohannis, dar mi-am dat seama că aici era ceva ce depăşea actul de Justiţie. Trebuia să discut cu una din autorităţile statului ca să discute cu alte autorităţi ca să nu existe vid. Am vrut să spun preşedintelui statului că va fi această decizie care lasă un loc gol. Da, a fost un gong. Cu Traian Băsescu întâlnirile erau mai neprotocolare, nu era niciun gong. În 2016, a fost şi anunţul din boxă: soseşte preşedintele! Şi tot gongul anunţă la Cotroceni şi sfârşitul întâlnirii. Eu cred că este un mod de lucru al actualului Preşedinte, îmi vine greu să cred că gongul a bătut în onoarea mea. (...) Judecătorii CCR au făcut parte din viaţa mea de zi cu zi. Personalităţile celor care le-am făcut portretele m-au marcat mai mult. Deliberările la CCR sunt extrem de interesante, pot fi discuţii extrem de tensionate. Şi eu am enervat pe alţii, şi alţii m-au enervat pe mine. Erau lucruri care se repetau, deviau de la standard. Eu sunt un om al concretului. Le-am spus că dacă începem deliberările cu prezentările lor să scrie o prefaţă la fiecare raport”.

În cartea sa - „Putea să fie altcumva” – o istorie subiectivă a Justiţiei după 1990, Daniel Morar are un întreg capitol denumit după romanul lui Rui Zink -  „Instalarea fricii”.

„Instalatorii fricii spuneau că ea este un obiectiv patriotic. Rui Zink a scris în roman: „frica, bine instalată, înlocuieşte Întrebările Proaste cu Întrebările Bune”. Îniţial concepusem capitolul ca o întrepătrundere a dialogurilor din romanul lui Rui Zink cu momentele trăite de mine sau de judecătorii CCR. Am citit romanul lui Rui Zink atunci când judecătorii CCR trăiau într-un climat de frică. Era în preajma reţinerii şi cercetării judecătorului Greblă, şeful SRI ne ameninţa. Eu am trăit atunci momente de teamă, de frică, nimeni nu era liniştit.

Atunci eram din postura vânatului. Preşedintele Iohannis a venit atunci şi a transmis un mesaj de susţinere, nu era de acord cu ce se întâmplă. Mi se părea că societatea românească trăia în acele momente exact cele scrise de Rui Zink.

Mi se părea că trăiam o mică teroare, erau ridicaţi şi arestaţi oameni fără nicio noimă, ceea ce s-a şi dovedit în rata de achitări. Nu mai era nicio garanţie că dacă cineva nu comite nicio infracţiune asta nu te fereşte de o anchetă penală.

Când am citit paginile lui Rui Zink mi-am dat seama cât de asemănătoare sunt dictaturile între ele. Am fost coleg de facultate cu George Maior, dar am fost

în ani diferiţi. (...) Au mizat probabil că CCR se va plia pe dorinţele lor. Ca fost şef al DNA, ştiu ce înseamnă să exerciţi puterea, să poţi ancheta oameni. În acea perioadă nici nu mai erau critici, nimeni nu îndrăznea să le conteste gesturile. Numirea secretarului general CCR era de atributul plenului CCR. Au fost 4 interviuri pentru post, s-au prezentat 20 de oameni, majoritatea erau de la Colegiul de Apărare sau şcoala SRI. I-am întrebat pe candidaţi ce este securitatea naţională, n-a ştiut niciunul să-mi răspundă. Din 20 de oameni, 18 se recomandau prin studii de securitate naţională pe care nu ştiau să le definească”.

În emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, Daniel Morar a explicat şi de ce a ţinut să vorbească în carte despre activismul magistraţilor dar şi de ce şi-a intitulat cartea „Putea să fie altcumva”.

„Am ţinut să scriu de activismul magistraţilor ca o trăsătura a magistraturii din ultimii ani. Perioada anilor '90 a fost a căutărilor, chiar a laşităţilor. A venit anii 2000 – ai curajului, performanţei şi eficienţei. A venit acum anii activismului sistemului judiciar care nu înlocuieşte performanţa. Activismul este o trăsătură care mi-a sărit în ochi, eu m-am format în altă generaţie. Activismul este o trăsătură de care magistratura trebuie să scape. Magistraţii au dreptul să protesteze, să ceară drepturi, dar s-a depăşit limita (...). Putea să fie altcumva – poate fi citită şi prin ultimul capitol din carte. Putea să fie altcumva are un sens ambivalent. Putea să fie altcumva decât a fost în anii de performanţă a sistemului judiciar. Putea să fie ca în anii '90, ca pe vremea comunismului. Sau putea ca anii de performanţă ai sistemului judiciar să se păstreze, acum pare un mic regres”.