Prima pagină » Politic » Darius Vâlcov şi-a trimis demisia din partid la filiala PSD Olt

Darius Vâlcov şi-a trimis demisia din partid la filiala PSD Olt

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov şi-a trimis luni demisia din formaţiunea social-democrată la filiala PSD Olt, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.
Darius Vâlcov şi-a trimis demisia din partid la filiala PSD Olt

În cursul zilei de luni, Vâlcov a expediat la Senat şi demisia din poziţia de parlamentar. Darius Vâlcov era senator din 2012, fiind ales în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt.

Fostul titular al portofoliului Finanţelor se află în arest preventiv, după ce a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice