Data la care li s-a recomandat filialelor din PSD conduse de interimari să organizeze alegeri

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a declarat marţi, la Parlament, că recomandarea sa către conducerea centrală a partidului este ca alegerile în cele 11 filiale social-democrate conduse de preşedinţi interimari să se organizeze după data de 10 octombrie.

Urmărește
529 afișări
Imaginea articolului Data la care li s-a recomandat filialelor din PSD conduse de interimari să organizeze alegeri

Data la care le-a fost recomandat filialelor din PSD conduse interimar să organizeze alegeri

„Aşa cum am decis la şedinţa Comitetul Executiv, se vor organiza alegeri în cele 11 organizaţii care au conduceri interimare. Într-un material pe care l-am transmis în această săptămănă şi care conţine şi ghidurile pentru organizarea respectivelor alegeri, am convenit, am recomandat ca alegerile locale, acolo unde este cazul, în organizaţiile locale, nu judeţene, să aibă loc până pe data de 10 octombrie, iar conferinţele judeţene în care se vor alege preşedinţii să se deruleze după 10 octombrie", a declarat Marian Neacşu, marţi, la Parlament.

Secretarul general al PSD a adăugat că termenul limită pentru organizarea alegerilor în judeţele conduse de preşedinţi interimar este „sfârşitul lunii octombrie".

Fostul premier Mihai Tudose a anunţat, pe 5 septembrie, că va candida la funcţia de preşedinte al PSD Brăila. „DA, candidez! Dacă toată lumea îşi doreşte acest lucru, este o onoare!”, a scris Tudose pe pagina sa de facebook. Mihai Tudose a mai spus că iniţial nu a intenţionat să candideze dar s-a răzgândit în urma discuţiilor purtate cu colegii săi.

PSD Alba susţine că nu este printre organizaţiile judeţene în care se vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte, deoarece în 2016 demisia lui Ioan Dîrzu nu a fost acceptată de conducerea partidului. Potrivit unui comunicat transmis luni de PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu a fost ales preşedinte pentru un mandat de patru ani, iar organizaţia judeţeană nu se află printre filialele în care se vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte.

CExN al PSD a stabilit, sâmbătă, la Neptun, să se organizeze alegeri pentru funcţia de preşedinte în 11 organizaţii judeţene conduse de lideri interimari, printre acestea fiind şi organizaţia PSD Bucureşti condusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a propus sâmbătă, la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, să se organizeze alegeri judeţene pentru funcţia de preşedinte în toate filialele conduse de lideri interimari, au declarat pentru MEDIAFAX surse social-democrate participante la şedinţă.

Potrivit surselor citate, după ce CExN a admis propunerea lui Dragnea, preşedintele partidului le-a cerut liderilor judeţeni interimari ai PSD să înceapă chiar de săptămâna viitoare pregătirile pe plan local pentru organizarea de conferinţe judeţene de alegere a noilor preşedinţi.

Filialele judeţene PSD din Botoşani, Suceava, Cluj, Alba, Braşov, Brăila, Timiş, Iaşi, Giurgiu şi Sibiu, precum şi organizaţia PSD Bucureşti sunt conduse de preşedinţi interimari.

Statutul PSD a fost modificat la Congresul extraordinar din 10 martie în sensul în care alegerea preşedintelui organizaţiei judeţene nu se va mai face prin scrutin intern, în care votează direct toţi membrii de partid din judeţ, ci se revine la formula de alegere a conducerii organizaţiei judeţene prin delegaţi.

Pe 30 iunie 2016, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a luat act, la Târgovişte, de demisia a şase preşedinţi de organizaţii judeţene, ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale. Cei şase lideri judeţeni care şi-au dat atunci demisiile au fost Ovidiu Portariuc (Botoşani), Cătălin Nechifor (Suceava), Remus Lăpuşan (Cluj), Ioan Dîrzu (Alba), Mihai Mohaci (Braşov) şi Octavian Petric (Satu Mare). În locul lor, CExN al PSD i-a numit preşedinţi interimari, până la organizarea de alegeri judeţene, pe Doina Fedorovici (Botoşani), Ioan Stan (Suceava), Horia Nasra (Cluj), Marius Dunca (Braşov) şi Aurelia Fedorca (Satu Mare), în timp ce la PSD Alba a fost numit interimar tot demisionarul Ioan Dîrzu. Din cele 6 organizaţii judeţene, doar PSD Satu Mare a organizat alegeri interne în care Aurelia Fedorca a devenit preşedinte ales, nu desemnat de la centru.

O altă organizaţie judeţeană PSD condusă interimar este Brăila. Fostul preşedinte al PSD Brăila, ex-premierul Mihai Tudose, a demisionat din funcţie după ce a fost ales vicepreşedinte naţional al PSD la Congresul din 18 octombrie 2015. Potrivit vechiului Statut PSD, membrilor partidului li se interzicea să deţină în acelaşi timp o funcţie în conducerea centrală a partidului şi o funcţie de preşedinte al unei organizaţii judeţene. Interimatul, după demisia lui Tudose, a fost preluat de primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu. Pe 9 februarie 2016, după ce DNA l-a arestat preventiv pe Simionescu, conducerea judeţeană a PSD Brăila l-a numit preşedinte interimar pe senatorul Ion Rotaru, care ocupă funcţia şi în prezent.

Cel mai nou lider interimar din PSD este Călin Dobra. Acesta a preluat pe 23 ianuarie a.c. conducerea provizorie a filialei judeţene din Timiş a social-democraţilor, după ce CExN al PSD l-a exclus din partid, pe 15 iunie 2017, pe preşedintele judeţean de la acea vreme, fostul premier Sorin Grindeanu.

De asemenea, organizaţia PSD Iaşi este condusă interimar de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Acesta asigură interimatul filialei judeţene din 22 februarie 2017, după ce într-o şedinţă a CExN al PSD desfăşurată la Bucureşti, conducerea centrală a partidului a decis să-l demită pe fostul preşedinte PSD Iaşi, Mihai Chirica, din toate funcţiile deţinute în partid, la finalul unui şir de critici ale lui Chirica cu privire la OUG 13.

Şi filiala judeţeană PSD Giurgiu este condusă interimar, din februarie 2017, de Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean. Interimatul din Giurgiu a apărut după ce fostul preşedinte al filialei, senatorul Niculae Bădălău, a fost promovat în 28 decembrie 2016, prin vot în CExN, în funcţia de preşedinte executiv al PSD.

Printre şefii interimari ai PSD se află şi ministrul Turismului, Bogdan Trif, preşedintele organizaţiei judeţene Sibiu.

Filiala PSD Bucureşti este condusă şi ea, interimar, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. La 9 februarie 2016, după un conflict cu social-democraţii din Sectorul 5, Robert Negoiţă s-a retras de la conducerea PSD Bucureşti, în locul acestuia fiind numită provizoriu Gabriela Firea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici