De când e în Parlamentul European, Cristian Preda are un apartament de 200 mp. şi conturi ale familiei de circa 380.000 de euro

Europarlamentarul Cristian Preda, care ocupă primul loc pe lista candidaţilor PMP, şi-a cumpărat, de la preluarea actualului mandat în PE, un apartament de 200 metri pătraţi în Bucureşti şi are în conturi peste 800.000 de lei, iar soţia şi fiica sa au depozite de câte 100.000 de euro.

Urmărește
175 afișări
Imaginea articolului De când e în Parlamentul European, Cristian Preda are un apartament de 200 mp. şi conturi ale familiei de circa 380.000 de euro

Cristian Preda (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

Preda a obţinut un venit anual ca eurodeputat în valoare de 74.408,64 de euro, dar şi venituri ca profesor la Universitatea Bucureşti de 50.820 de lei, iar din drepturi de autor 890 de lei.

În declaraţia de avere depusă la BEC şi consultată de MEDIAFAX, Cristian Preda a precizat că a obţinut 38.332 de euro diurnă anul trecut de la PE şi că are un apartament de 200 de metri pătraţi cumpărat împreună cu soţia în perioada 2009-2011. Preda mai deţine un teren intravilan de 73,24 metri pătraţi, cumpărat, dar şi un teren arabil în suprafaţă de 1.809 metri pătraţi primit prin donaţie în 2013.

Cristian Preda deţine conturi curente la BRD în valoare de 824.121 de lei (circa 180.000 de euro), în timp ce soţia sa a deschis un depozit bancar în 2012 la BRD în valoare de 100.000 de euro, iar fiica sa, Teodora, a deschis în 2013 un depozit în valoare tot de 100.000 de euro.

Soţia sa a încasat un venit anual în valoare de 117.791 de lei în calitate de manager HR la Toyota România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici