Prima pagină » Politic » Deputaţii au respins propunerea ca punctul de pensie să fie stabilit la 45% din salariul mediu

Deputaţii au respins propunerea ca punctul de pensie să fie stabilit la 45% din salariul mediu

Deputaţii au respins, miercuri, cu 40 de voturi "pentru", 114 "împotrivă" şi 6 abţineri, amendamentul PSD şi PNL la legea pensiilor ca punctul de pensie să fie stabilit la 45% din salariul mediu pe economie.
Deputaţii au respins propunerea ca punctul de pensie să fie stabilit la 45% din salariul mediu

Reprezentanţii PSD au părăsit şedinţa înainte de acest vot, fiind nemulţumiţi de faptul că nu s-a efectuat un apel nominal.

Liderul grupului PSD Mircea Duşa, susţinut şi de viceliderul grupului PNL Eugen Nicolăescu, a cerut ca votul la articolul din legea pensiilor privind punctul de pensie să fie dat prin apel nominal pentru ca toată lumea să vadă cum s-a votat.

Plenul a respins această propunere, liderul grupului PDL Mircea Toader arătând că există votul electronic.

Reprezentanţii PNL au plecat şi ei din sală după ce amendamentul a fost respins.

În absenţa PSD şi PNL, plenul a decis, cu 116 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi 6 abţineri, ca punctul de pensie să fie de 732,5 lei, în varianta propusă de Guvern.

Dezbaterile la proiectul legii pensiilor continuă în plenul Camerei, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL.