- Home
- Politic
- PLOIEŞTI, (17.04.2015, 10:22)
- Daciana Ilie
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deputatul PSD Vlad Cosma, la DNA Ploieşti. Măsura controlului judiciar, prelungită cu 60 de zile în cazul său
Procurorii DNA Ploieşti au prelungit, vineri, cu 60 de zile, măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat în dosarul în care este urmărit penal cumnatul premierului Iulian Herţanu, acuzat de fraudarea unor fonduri europene.
Urmărește
275 afișări
Deputatul PSD Vlad Cosma a ajuns la DNA Ploieşti, intrând fără să facă vreo declaraţie presei (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Vlad Cosma s-a pezentat la DNA Ploieşti vineri dimineaţă, iar după aproximativ 20 de minute a părăsit sediul DNA fără a face vreo declaraţie presei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De altfel, parlamentarul social-democrat care este trimis în judecată într-un alt dosar în care procurorii DNA îl acuză de trafic de influenţă nu a dat niciodată declaraţii cu privire la anchetele penale care îl vizează.
La ora transmiterii acestei ştiri, la sediul DNA Ploieşti a ajuns şi tatăl lui Vlad Cosma, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Mircea Cosma, care în perioada controlului judiciar are interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova, a intrat în sediul DNA Ploieşti fără a face declaraţii.
Tot vineri, la sediul DNA Ploieşti s-a aflat şi deputatul Sebastian Ghiţă, şi în cazul acestuia procurorii anticorupţie luând decizia prelungirii cu 60 de zile a măsurii controlului judiciar.
În 18 februarie, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.
În acelaşi dosar, au fost fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.
Procurorii susţin că, în perioada 2011 - 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fost preşedinte al filialei judeţene a PSD, a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale - activităţi derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcţionari ai SC Hidro Prahova şi a exercitat presiuni (ameninţări cu privire la înlocuirea din funcţie) asupra directorului general al societăţii, pentru ca aceştia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuţie şi efectuarea ilegală de plăţi.
"Scopul grupului infracţional astfel format şi sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului şi însuşirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicaţi în numerar din conturi ale persoanelor juridice şi fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA şi 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)", arăta DNA.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârşitul anului trecut.
În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârşitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploieşti atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât şi sora acestuia, Alexandra Herţanu.
Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herţanu, în firma "Hertanu Projects" SRL. Herţanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociaţi, în timp ce soţia sa, Alexandra Florina Herţanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deţine 49 % din acţiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deţine 51 % din acţiunile firmei.
Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herţanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în Bucureşti şi are ca principal domeniu de activitate specific agenţiilor de publicitate. Herţanu deţine 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.
SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerţului alte câteva zeci de activităţi secundare, de la editarea ziarelor la "activităţi de servicii suport pentru învăţământ” sau intermedieri în comerţul cu animale.
Acesta este al doilea dosar penal instrumentat de DNA Ploieşti, în care Mircea şi Vlad Cosma sunt inculpaţi. În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie.
Astfel, deputatul Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, tatăl acestuia, Mircea Cosma, de luare de mită şi abuz în serviciu, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, de trafic de influenţă şi dare de mită. Procesul se află pe rolul instanţei supreme.
DNA a început ancheta penală în care Cosma este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă după ce acesta ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe