- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.02.2025, 11:05)
- Gabriel Pecheanu
Diana Şoşoacă, reclamată pentru că l-a elogiat pe Nicolae Ceauşescu
IICMER a depus, luni, la Parchetul General un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Şoşoacă, după ce le-a recomandat colegilor, în PE, să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: „Nimeni nu l-a egalat vreodată”.

Diana Şoşoacă, reclamată pentru că l-a elogiat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc anunţă că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Şoşoacă, privind săvârşirea infracţiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002.
„Reamintim că, în data de 11.02.2025, Diana Ivanovici Şoşoacă a avut o intervenţie de aproximativ 1 minut şi jumătate în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: <Nimeni nu l-a egalat vreodată>”, potrivit comunicatului de presă.
IICMER redă transcrierea discursului, astfel cum a fost difuzat pe canalele media naţionale şi internaţionale:
„Vorbiţi aici (în plenul Parlamentului European, n.n.) pentru prima dată despre creştini, dar când am ridicat icoana în Plenul Parlamentului European, m-aţi sancţionat. Când am vorbit şi am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acţiuni care au dus la crime în pandemie, din nou m-aţi sancţionat. Vorbiţi acum să apăraţi creştinii. Cum să apăraţi creştinii din ţările arabe, când dumneavoastră acuzaţi toate ţările arabe? Nu îi respectaţi, nu îi cunoaşteţi. Nici pe perşi, nici pe arabi. Îi discreditaţi pe Trump, îl discreditaţi pe Putin, sunteţi în război cu toată lumea. Vreţi strategii? Vă dau un sfat. Uitaţi-vă la politica lui Nicolae Ceauşescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă (subl.n.). A reuşit să pună la aceeaşi masă Israelul şi Palestina şi a adus pacea în regiune. De aceea Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, şi de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen”, a spus Şoşoacă.
Faţă de dispoziţiile art. 5 din OUG 31/2002, precum şi în considerarea scopului şi atribuţiilor IICCMER, astfel cum sunt ele definite prin HG nr. 1372/2009, IICMER apreciază că se impune sesizarea organelor de urmărire penală în vederea efectuării demersurilor ce se impun pentru a se atrage răspunderea penală a persoanei vinovate.
Potrivit disp. art. 5 din OUG nr. 31/2002: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”
„În acest sens, arătăm că mesajul transmis de europarlamentarul Diana Ivanovici Şoşoacă în legătură cu Nicolae Ceauşescu este de natură a promova cultul personalităţii acestuia – în sensul sus-menţionat, prin prezentarea, cu caracter vădit admirativ, a pretinselor calităţi ale acestuia, cei prezenţi fiind încurajaţi să-l ia drept exemplu pentru presupusele sale abilităţi în materie de politică externă. Pe de altă parte, apreciem că este îndeplinită şi condiţia ca atitudinea de admiraţie, de promovare la adresa fostului dictator să fie sistematică, în sensul că idei similare au mai fost promovate în spaţiul public şi cu alte ocazii”, se mai arată în comunicat.
IICMER transmite că un exemplu ar fi comunicatul de presă din data de 01.11.2024 al formaţiunii politice SOS România, pe listele căreia Diana Ivanovici Şoşoacă a fost aleasă în funcţia de europarlamentar: „Or, organizarea unui asemenea eveniment public, de pomenire a dictatorului Nicolae Ceauşescu, conturează în mod evident concluzia că afirmaţiile din cadrul discursului public din 11.02.2025 nu reprezintă o opinie izolată exprimată de făptuitoare”.
„Discursul susţinut recent de europarlamentara Diana Şoşoacă în plenul Parlamentului European, prin care îl elogiază pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, reprezintă o ofensă adusă memoriei celor care au suferit sub regimul comunist şi un afront la adresa valorilor democratice pe care România şi Europa le împărtăşesc astăzi. Este inacceptabil ca, la 35 de ani de la Revoluţia din 1989, un simbol al unui trecut represiv să fie transformat, printr-o retorică populistă şi demagogică, într-un model de lider. O astfel de apologie a dictaturii nu doar că falsifică istoria, dar subminează şi eforturile societăţii româneşti de a clădi un viitor bazat pe libertate, justiţie şi respect pentru drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Nicolae Ceauşescu nu a fost un “vizionar”, aşa cum încearcă să îl prezinte acest tip de discurs toxic, ci un tiran care şi-a supus propriul popor unei politici de izolare, frică şi sărăcie”, afirmă preşedintele executiv al IICCMER, Daniel Şandru.
Cultul personalităţii, reprimarea brutală a oricărei forme de opoziţie şi dezastrul economic pe care l-a generat sunt realităţi incontestabile ale regimului său, iar „încercarea de a le cosmetiza denotă nu doar ignoranţă, ci şi un dispreţ profund faţă de adevărul istoric”, adaugă Şandru.
„ Astfel de manifestări nu trebuie privite ca simple exerciţii de nostalgie sau ca o încercare inofensivă de rescriere a trecutului, ci ca simptome ale unei gândiri periculoase, care sfidează sacrificiile celor care au luptat pentru democraţie. Într-o Europă construită pe lecţiile tragice ale totalitarismului, promovarea unor astfel de idei trebuie ferm sancţionată, nu doar prin reacţia societăţii civile, ci şi printr-o atitudine responsabilă din partea instituţiilor europene şi româneşti. România nu trebuie să fie prizoniera fantasmelor autocratice ale unor politicieni iresponsabili, ci să rămână fidelă idealurilor de libertate şi progres pentru care atâţia români au plătit preţul suprem în decembrie 1989”, încheie Daniel Şandru.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1094. Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina / Rubio: Întâlnirea dintre Trump şi Putin depinde de progresele în negocierile de pace / Zelenski: Întâlnirea cu emisarul american Kellogg redă speranţa
-
astăzi, 14:55
Prim-ministrul Irlandei de Nord va boicota evenimentul de Ziua Sf. Patrick de la Casa Albă