- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Discursul Regelui Mihai în Parlament: România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Coroana Regală nu este un simbol al trecutului
Regele Mihai a declarat, marţi, în cadrul discursului susţinut în Parlament, că România a evoluat mult în ultimele două decenii şi ţara are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Majestatea Sa a declarat că este mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
Regele Mihai în Parlament (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
11:00 - Regele Mihai a plecat de la Palatul Parlamentului, la ieşire el acordând posibilitatea fotografilor să imortalizeze acest moment, la care au participat de asemenea principesa Margareta şi principele Radu, dar şi Mircea Geoană şi Valeriu Zgonea.
10:38 - Majestatea Sa a ieşit din sala de plen, a dezvelit, pe holul Parlamentului, bustul Regelui Carol I şi a semnat în cartea de onoare a Camerei Deputaţilor
10:33 - Regele Mihai a primit Colanul Camerei Deputaţilor. De asemenea, fostului suveran i-a fost oferit un tablou din partea Camerelor legislative, reperezentând o machetă din argint a Palatului Parlamentului. Tabloul, de mari dimensiuni, i-a fost înmânat Regelui Mihai de către Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşotti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
CITEŞTE ŞI: COMENTARIU: Minutele unui rege şi meschinăria celor care nu au fost
10:17 - Majestatea Sa Regele Mihai a început să se adreseze Parlamentului
-
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia. Prima noastră datorie este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa noastră în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în decembrie 1989. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Oamenii călătoresc şi încearcă să îşi consolideze familia şi viaţa spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate şi democraţie a legislativului românesc din 1989.
-
Politica poate aduce prejudicii cetăţeanului dacă este aplicată în dispreţul legii. Multe domenii din viaţa românească gospodărite competent şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice.
-
Sunt mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. România are nevoie de infrastructură. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a facultăţii.
-
Alături de familia noastră, vom susţine interesele fundamentale ale României: continuitate şi tradiţiile ţării noastre.
-
Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei. Coroana este o reprezentare a statului în continuitatea lui istorică.
-
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi şi de etică. Simţul datoriei, iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
-
În 1989 în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989
-
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit rege pot spune că cele mai importante lucruri de dobândit după libertate şi democraţie sunt şi demnitatea. Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi
-
Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna
-
Stă doar în puterea nostră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri.
10:10 - Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat deschisă şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării Majestăţii Sale
"Este un moment excepţional, poate unul dintre cele care marchează istoria unei naţiuni. Prezenţa Majestăţii Sale în Parlament este o dovadă de împăcare şi recunoaştere a trecutului pe care o salut, este dovada continuităţii istorice a faptului că perioada comunistă este complet închisă. În acest moment aniversar aduc o reverenţă firească la împlinirea celor 90 de ani de viaţă şi de exemplu de patriotism pe care Majestatea Sa le-a dovedit de-a lungul întregii existenţe. Suntem aici ca să recunoaştem şi să ne cunoaştem trecutul. La mulţi ani, Majestatea Voastră, sunteţi aici în templul democraţiei româneşti", a declarat Mircea Geoană.
CITEŞTE ŞI: Discursul integral al Regelui Mihai în Parlament
Regele Mihai a sosit, marţi dimineaţă, la Parlament, însoţit de membri ai familiei regale, fiind întâmpinat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană şi de Garda de Onoare. Regele Mihai şi familia regală au plecat de la Palatul Elisabeta în jurul orei 09.00. Coloana oficială a trecut pe Calea Victoriei, prin faţa Palatului Regal.
Regele a fost primit la intrarea de la Senat cu Garda de onoare.
Mircea Geoană l-a întâmpinat pe Regele Mihai la sosire, a dat mâna cu acesta, cei doi purtând un scurt dialog.
La eveniment sunt prezenţi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, vicepremierul Marko Bela, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
În plen mai sunt prezenţi, printre parlamentarii opoziţiei, Victor Ponta, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Sârbu, Dan Voiculescu.
Din partea puterii sunt prezenţi, printre alţii, Vasile Blaga, Mircea Toader, Radu F. Alexandru, Cezar Preda, Sever Voinescu, Petru Filip, Cristian Rădulescu, Teodor Paleologu, Raluca Turcan, Verestoy Atilla.
CITEŞTE ŞI: Discursul Regelui Mihai, urmărit cu atenţie şi aplaudat de parlamentari
Discursul a avut loc cu ocazia celei de a 90-a aniversări a fostului suveran.
La şedinţa solemnă a Parlamentului au fost invitaţi să participe preşedintele României, foşti şefi de stat, consilieri prezidenţiali, Guvernul, guvernatorul Băncii Naţionale a României, primarul Capitalei, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice, directorii SRI, SIE, SPP, STS, Avocatul Poporului, preşedinţii Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei Române, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţiei Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", membri ai corpului diplomatic.
Regele Mihai a mers, luni seară, la Parlament, pentru a vedea sala de plen în care îşi va rosti discursul marţi dimineaţă, în cadrul şedinţei solemne, zi în care va împlini 90 de ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO