„Poliţia s-a autosesizat astăzi (miercuri-n.r.) în cazul unui reprezentant al unui partid politic. În acest dosar se fac cercetări pentru coruperea alegătorului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Murariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Surse din cadrul Poliţiei susţin că cel vizat în acest dosar este Iulian Dumitru, primarul comunei Slobozia Bradului. Potrivit surselor citate, primarul a lăsat să se înteleagă, într-un film postat pe Facebook şi şters ulterior, că oferă locuri de casă celor care votează candidatul partidului pe care il reprezintă.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Iulian Dumitru, primar PSD, a spus că nu a fost informat de poliţie cu privire la deschiderea unui dosar penal: „Nu am nicio informaţie”.
Potrivit poliţiştilor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani de închisoare.