- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.09.2018, 21:00)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dispută PNL-USR. Gheorghe Falcă: Au semnat morţii, similar dosarului Dragnea. Dan Barna: A avut o atitudine ciudată | FOTO
Gheorghe Falcă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că USR nu a venit să ridice, vineri, listele de la Primăria Arad, fiind semnături false de la "oameni care nu mai trăiesc" pentru iniţiativa "Fără penali". În schimb, Liderul USR, Dan Barna a spus că edilul a avut o atitudine ciudată şi surprinzătoare.
Urmărește
12747 afișări
Dispută PNL-USR. Gheorghe Falcă: Au semnat morţii, similar dosarului Dragnea. Dan Barna: A avut atitudine ciudată
"Au spus că nu mai vin pentru că nu mai este nevoie să vină deoarece nu este ultima zi vineri, ci luni, confirmând că vineri dimineaţă au minţit populaţia spunând că primarul Falcă prin faptul că a sechestrat acele 21.000 de semnături compromite toată campania la nivel naţional. Şi acum de ce totuşi nu au venit? Nu au venit pentru că ei deja ştiau de joi că au un număr foarte mare de semnături nevalide. În Arad sunt peste 6.000 de semnături nevalide, iar unii dintre cei care au semnat nu mai sunt astăzi printre noi, sunt străzi fictive, numere fictive, oameni fictive. În momentul când trebuie să semnezi documentele de primire, semnezi şi existenţa a peste 6.000 de semnături nevalide. O parte dintre aceste semnături vor merge la instituţiile statului. De aceea îi aşteptăm să vină luni", a explicat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, duminică pentru MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
Acesta a adăugat că există o ceartă în interiorul USR pentru că atunci când vor veni să ridice listele cu semnături va ieşi la iveală faptul că au minţit şi din totalul de 21.000 de semnături strânse se va dovedi că 6.000 sunt nevalide.
"Vă pot spune că a fost o ceartă în interiorul USR şi vineri şi sâmbătă, se acuză unii pe alţii pentru că totuşi modul în care au lucrat compromite această acţiune frumoasă de strângere de semnături care este de fapt o acţiune civică. Cearta între ei acum este că cineva o să trebuiască să semneze, să le primească şi lucrul acest confirmă ceea ce am spus noi, că sunt peste 6.000 de semnături nevalide şi mai mult de atât o să confirme şi că au fost oameni care nu mai trăiesc şi au semnat totuşi. Este o asemănare cu dosarul Dragnea, ceea ce au făcut cei de la USR. Aici e cu semnătura, dincolo a fost cu votul", a completat Falcă.
Liberalul, care se numără şi el printre semnatarii iniţiativei USR, a mai precizat că partidul condus de Dan Barna a încercat să folosească politic campania strângerii de semnături pentru iniţiativa civică "Fără penali în funcţii publice".
"În loc să se gândească la importanţa acestei campanii s-au ocupat de fenomenul politic. Eu cred că nu trebuia să fie o campanie politică, trebuia să fie una civică şi ei au vrut să o folosească politic, dar s-a întors împotriva lor din cauza faptului că nu au fost cinstiţi în momentul în care au colectat acel număr de peste 6.000 de semnături. Luni la ora 9.00, între 9.00 şi 10.00 trebuie să vină să ridice semnăturile", a conchis edilul Aradului.
De cealaltă parte, preşedintele USR, Dan Barna, oferă alte cifre ale semnăturilor strânse în oraşul Arad şi susţine că primăria în loc să valideze măcar acele 15.500 de semnături care erau conforme, a reţinut toate semnăturile.
"Primăria şi-a depăşit termenul. Au fost depuse două rânduri de liste. Au fost depuse 15.500, care aveau termen cu cinci zile în urmă faţă de vineri, şi au mai fost depuse 5.000 care aveau, într-adevăr, termen vineri. Şi în loc ca primăria să le valideze pe alea 15.500, pentru ca erau în regulă, nu era o problemă şi să ni le dea şi pe alea 5.000 după aceea, le-a ţinut pe toate. Pentru noi era important să depunem toate listele. Probabil vor fi eliberate luni, le vom lua de la primărie luni şi vor fi depuse în completare. Pentru că primăria a depăşit termenul, legea acordă un termen suplimentar de şapte zile". a declarat liderul USR, Dan Barna, duminică pentru MEDIAFAX.
Întrebat de MEDIAFAX, dacă PNL a încercat să blocheze cu intenţie demersul lor, Dan Barna a replicat: "Să va spună dumnealui. A fost surprinzător. Din păcate, singurul primar din ţară care nu a respectat termenul a fost domnul Falcă. Toate celelalte primării din ţară au respectat termenele. Şi cele ale PSD-ului. Nu am ce să îi reproşez PNL-ului, dar domnul Falcă în mod particular a avut o atitudine cel puţin ciudată".
Discuţii pe grupurile interne ale PNL despre strategia faţă de USR. Orban le-a dat interdicţie liberalilor să atace USR - surse
Acuzaţiile publice ale USR faţă de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, precum şi cererea demisiei acestuia din funcţie i-au nemulţumit profund pe liberali. Pe grupurile interne de whatsapp ale PNL au existat discuţii care îndemnau la "scoaterea săbiilor din teacă" faţă de minciunile lansate de USR, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
"Dragilor trebuie să scoatem săbiile din teacă. Ne toacă peste tot continuu. Mint sau exagerează, dezgroapă morţii, fac orice ca să ne lovească. Eu vă spun că nu mai sunt de acord cu poziţia pe care am avut-o până acum faţă de USR, să nu reacţionăm. Inclusiv preşedintele m-a rugat să nu reacţionez, spunându-mi că de fapt îi ajutăm pentru că le facem vizibilitate. Vă spun că nu mai cred aşa ceva. Dacă nu reacţionăm este ca şi cum validăm tacit porcăriile şi minciunile lor. Deci, scoatem săbiile din teacă. Vreau să combatem toată propaganda anti-PNL şi, mai mult, să arătăm cât de lipsiţi de substanţă şi eficienţă sunt ei în realitate", se arată într-un mesaj postat pe un grup de comunicare internă al PNL, de către coordonatorul PNL on-line, Alex Kocsis, şi obţinut de MEDIAFAX.
Acesta le poveşte colegilor despre situaţia din Arad legată de semnăturile USR pentru iniţiativa "Fără penali", spunându-le că USR a aplicat cu succes "tehnica Dragnea".
"La Arad au fost validate doar 14.600 de semnături. Restul fiind respinse ca neconforme, multe dintre ele încadrându-se la fals în înscrisuri. Cei de la USR ştiau de ieri de situaţie, probabil şi cum au obţinut acele semnături şi astăzi au decis să iasă la atac. Ce pot să vă spun este că tehnica Dragnea a fost aplicată cu succes şi la USR. Au fost chiar şi decedaţi care au semnat tabelele. Semnăturile respinse, nu au fost doar respinse, ci transmise instituţiilor abilitate pentru a stabilit cine a comis fals în înscrisuri", le-a transmis Kocsis liberalilor.
Răspunsul unui alt liberal la relatările lui Alexandru Kocsis a fost: "USR-PSD, aceeaşi mizerie, spune râzând. Trebuie să lovim fix cu ce lovesc ei celelalte partide".
Coordonatorul PNL on-line l-a contrazis pe colegul său, spunându-i că trebuie să reacţioneze toţi cei din PNL.
"Nu omule, nu sunt de acord. Reacţionăm toţi. Care e problema că reacţionez ca membru PNL atât timp cât am argumente care stau în picioare. Dincontră, oamenii văd că sunt nişte mincinoşi şi nu sunt în stare să îşi susţină acuzaţiile prin argumente", i-a replicat Kocsis.
Un alt liberal a transmis grupului că: "Tot timpul când unul mare dă în unul mic cel mic creşte. De-aia ne şi provoacă non-stop. E bună strategia lor. Noi trebuie să avem alta. Îi lovim cu manta, nu direct".
USR a depus, vineri, la Parlament a doua tranşă de semnături pentru iniţiativa Fără penali în funcţii publice, peste 780.000, îndeplinind astfel condiţiile impuse de lege pentru declanşarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de judeţe.
Iniţiativa "Fără Penali în funcţii publice" propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: "Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării."
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe