Dosarul vaccinurilor anti-COVID / Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, puşi sub urmărire penală de DNA. Cum se apără fostul ministru al Sănătăţii

  • Nu există semnătura mea pe vreun contract, spune fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.
  • El a fost audiat de procurorii DNA în dosarul vaccinurilor anti-COVID.
  • „Deciziile erau ale dlui Cîţu, care întotdeauna se consulta cu dl. Iohannis”, menţionează Voiculescu.
  • Şi Ioana Mihăilă a fost pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul vaccinurilor
Urmărește
2434 afișări
Imaginea articolului Dosarul vaccinurilor anti-COVID / Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, puşi sub urmărire penală de DNA. Cum se apără fostul ministru al Sănătăţii

Dosarul vaccinurilor anti-COVID / Vlad Voiculescu, prezent la DNA pentru audieri. Cum s-a dezvinovăţit fostul ministru

UPDATE. Ioana Mihăilă, pusă sub urmărire penală de DNA în dosarul vaccinurilor

„Ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta Mihăilă Ioana, la data faptei având funcţia de ministru al Sănătăţii, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave”, a transmis vineri DNA.

Procurorii arată că, în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.

DNA susţine că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

„În contextul menţionat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi iniţiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer. Aceste demersuri s-ar fi desfăşurat în condiţiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, spun procurorii.

Suspectei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

UPDATE. Fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (două fapte) şi pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave

„Ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Voiculescu Vlad Vasile, la data faptelor având funcţia de ministru al Sănătăţii, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (două fapte) şi complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave”, anunţă DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

„În contextul menţionat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane. De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer. Precizăm că acest memorandum ar fi fost susţinut spre aprobare în şedinţa Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii”, potrivit comunicatului de presă.

Procurorii precizează că lui Vlad Voiculescu i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

/////////////

Declaraţii Vlad Voiculescu, la ieşire:

„Nu ştiu dacă pot să vorbesc despre ordonanţă, dar nu diferă de referat, cel care este public. Relaxat am fost dintotdeauna”, spune Vlad Voiculescu la ieşirea de la audierile DNA.

El a reluat teza potrivit căreia responsabilitatea achiziţionării dozelor de vaccin aparţine fostului premier Florin Cîţu, dar nu lua decizii fără consultarea cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu aş vrea să se afle adevărul. Adevărul este cel pe care l-am spus - deciziile erau la premier, premierul se consulta cu preşedintele, mai des, mai rar, personal, la telefon... Asta ar trebui să declare dânşii... Adevărul îmi este favorabil”, mai spune fostul ministru al Sănătăţii.

Voiculescu a stat circa o oră şi jumătate în sediul DNA.

Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, apar în dosarul DNA privitor la achiziţia de vaccinuri anti-COVID în perioada pandemiei. Cercetările vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

///////////////

„Informaţia că o cantitate de vaccinuri era dispobinilă pentru România venea către CNCAV. CNCAV cerea acordul dlui Cîţu, acordul premierului, pentru a cumpăra, apoi CNCAV cumpăra. Niciodată Vlad Voiculescu nu a semnat nici măcar un contract. Nu există semnătura mea pe vreun contract, nu există nicio informare către mine sau o solicitare de acord pentru cumpărarea vreunei doze de vaccin”, spune Vlad Voiculescu.

Contractele se transmiteau electronic, adaugă el, se decriptau cu o cheie pe care o avea „altcineva, un membru CNCAV, cineva din MApN”.

”Deciziile erau ale dlui Cîţu, care întotdeauna se consulta cu dl. Iohannis. Una este responsabilitatea, alta e vina. (...) Niciodată o decizie importantă nu erqa luată de dl. Cîţu fără a se consulta cu dl. Iohannis”

El a prezentat şi un tabel din care rezultă că România a achiziţionat vaccinuri sub media europeană.

De asemenea, a arătat raportul de vaccinare, în care apar mesaje ale preşedintelui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Valeriu Gheorghiţă şi Andrei Baciu.

Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, apar în dosarul DNA privitor la achiziţia de vaccinuri anti-COVID în perioada pandemiei. Cercetările vizează infracţiunile de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu.

Primul audiat a fost Florin Cîţu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici