- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.10.2016, 12:04)
- Departamentul Politic
Dragnea îi acuză pe tehnocraţi de minciună: S-au pretins independenţi, fără legătură cu partidele politice, dar guvernarea a fost pentru ei un tren politic
Preşedintele PSD Liviu Dragnea scrie, pe Facebook, că "tehnocraţii au minţit", guvernarea dovedindu-se pentru ei un tren politic, în timp ce premierul Dacian Cioloş şi-a anunţat "o platformă civilă, cusută cu aţă galbenă de la PNL şi cu acul preşedintelui Iohannis".

Dragnea: S-au pretins independenţi, fără legătură cu partidele politice, dar guvernarea a fost pentru ei un tren politic
"Unul câte unul, miniştrii Guvernului Cioloş părăsesc guvernarea şi se pregătesc să intre ba în PNL, ba în USR. Cioloş însuşi şi-a anunţat aseară o platformă <<civilă>>, cusută cu aţă galbenă de la PNL şi cu acul preşedintelui Iohannis", a scris Dragnea pe reţeaua de socializare.
Liderul PSD mai acuză "minciuna" membrilor guvernului în ceea ce priveşte independenţa politică. "Aceşti oameni au fost instalaţi la Palatul Victoria pentru că s-au pretins independenţi, fără legătură cu partidele politice. Dar, după cum se vede, tehnocraţii au minţit. Guvernarea a fost pentru ei un tren politic în care se urcă acum cu toţii. Nu le-a păsat de economie, nu le-a păsat de oameni, nu le-a păsat de ţară. I-a preocupat doar cariera lor politică şi aranjamentul cu Iohannis", a spus social-democratul.
Premierul Dacian Cioloş a spus vineri că a avut o discuţie cu câţiva dintre miniştri legată de implicarea lor politică în alegerile parlamentare şi, cel mai probabil, în perioada următoare aceştia vor face un anunţ în privinţa candidaturilor şi vor demisiona din Executiv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Premierul a anunţat joi seara că înainte de începerea campaniei electorale va prezenta ''o platformă de lucru pentru perioada următoare'' care să reflecte experienţa acumulată şi să prezinte soluţiile de avut în vedere după alegeri, proiect ce va constitui o bază de discuţii cu partidele.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe