Dragnea: Am discutat cu Iohannis, după jurământul miniştrilor. Nu fac declaraţii care să-l pună într-o situaţie defensivă pe şeful statului, cât e la Bruxelles

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că a avut, luni, la Cotroceni, după depunerea jurământului de către noii miniştri, o discuţie cu preşedintele Iohannis, el arătând că nu face declaraţii care să-l pună într-o situaţie defensivă pe şeful statului, cât timp e într-o vizită oficială.

Urmărește
2088 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Am discutat cu Iohannis, după jurământul miniştrilor. Nu fac declaraţii care să-l pună într-o situaţie defensivă pe şeful statului, cât e la Bruxelles

Dragnea: Am discutat cu Iohannis, după jurământul miniştrilor. Nu fac declaraţii cât e la Bruxelles

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia potrivit căreia instituţiile europene sunt dezinformate cu privire la legile Justiţiei, Dragnea a răspuns: „Eu nu-mi iau vorbele înapoi, dar vreau să vă spun ceva: niciodată când şeful statului, indiferent care a fost, a fost plecat într-o vizită oficială, eu personal nu am făcut nicio declaraţie care să-l pună într-o situaţie defensivă sau neplăcută acolo, pentru că reprezintă România”.

„După ce preşedintele Iohannis se întoarce în România, putem discuta pe larg despre asta, dar nu-mi iau înapoi nicio declaraţie. E incorect ce s-a întâmplat în ultima perioadă, pentru că toată lumea ştia că preşedintele României merge la Bruxelles la o întâlnire importantă şi tot felul de oameni din România au început să spună despre ce se întâmplă în România, când cel care trebuia să spună ce se întâmplă în România, poate cel mai avizat, ar fi preşedintele. Şi preşedintele sigur a fost într-o situaţie în care să dea explicaţii, ceea ce nu e corect”, a adăugat Dragnea.

Întrebat dacă a discutat cu Iohannis pe această temă la Cotroceni, având în vedere că urma vizita la Bruxelles şi se ştia despre aceasta, Dragnea a răspuns: „Da. Ce v-am spus dumneavoastră i-am spus şi preşedintelui. După întâlnirea de la Cotroceni am rămas cred că 10 minute cu preşedintele”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a acuzat, luni, după jurământul noilor miniştri, la un post tv, delegaţia Comisiei Europene din România de faptul că ar fi transmis informaţii false la Bruxelles referitoare la acţiunea Guvernului Dăncilă privind legile din sistemul judiciar.

Preşedintele Klaus Iohannis are miercuri o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, una dintre teme fiind modificările aduse legilor Justiţiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici