Solicitat să comenteze afirmaţiile recente făcute de Traian Băsescu şi susţinute de Crin Antonescu referitoare la alegerile prezidenţiale din 2014, Dragnea a răspuns: „Păi nu ştiu ce să văd. Eu văd doar doi oameni importanţi din stat care se înţeleg foate bine”.
El a precizat că subiectul unui candidat propriu al PSD la prezidenţialele din 2014 nu există în acest partid, acesta fiind adus în discuţie de oameni politici din afara PSD.
„Nu pot să fac inventarul unor capcane pe care şi le întind unii altora. Nu mă interesează. Dar este vorba de un subiect pe care îl aduc în dezbatere nişte oameni, un subiect care nu există la noi în PSD. Noi nu am spus în PSD că nu respectăm hotărârea Congresului prin care am stabilit că îl susţinem pe Crin Antonescu şi o tot spunem. Pe de altă parte, oameni politici şi nu numai oameni politici tot îşi dau cu părerea dacă vom avea candidat, dacă nu vom avea candidat, dacă nu vom avea candidat nu o să avem şanse. Am înţeles, noi ne vedem în continuare de guvernare”, a spus Dragnea.
El a spus că nu caracterizează relaţiile dintre Băsescu şi Antonescu.
Întrebat cum vede „tandemul” Băsescu – Antonescu, Dragnea a răspuns: „Le stă foarte bine”.
Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu s-a oferit să-l consilieze pe Antonescu în campania prezidenţială, Dragnea a răspuns: „Doamne ajută!”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat „unui plagiator”, precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă.