- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.10.2014, 15:19)
- Cristian Fierbinţeanu
Dragnea, despre discuţia Hrebenciuc-Şova: Mare noroc pentru unii că prostia încă nu e infracţiune
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, despre discuţia dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova surprinsă în stenograme, că "mare noroc pentru unii este că prostia încă nu e infracţiune în România".
Urmărește
3796 afișări
Dragnea, despre discuţia Hrebenciuc-Şova: Mare noroc pentru unii că prostia încă nu e infracţiune (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Mare noroc pentru unii este că prostia încă nu e infracţiune în România. Ăsta e marele noroc al lor", a spus Dragnea, despre discuţia Hrebenciuc-Şova.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Trump l-a graţiat pe creatorul unei platforme de pe Dark Web. Acesta era condamnat pe viaţă
În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.
Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.
Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Şova, dacă acesta îl ajută cu abrogarea unui articol care îl incriminează, sprijin la şefia PSD în defavoarea lui Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, deputatul spunându-i senatorului, într-o discuţie interceptată: "Să nu fie Liviu! (...) Mă focusez pe tine".
Potrivit anchetatorilor, influenţa lui Hrebenciuc asupra lui Şova este confirmată, potrivit unui alt fragment de discuţie, de modul în care deputatul i se adresează senatorul, de raportul de autoritate dintre cei doi şi de modul în care purtătorul de cuvânt solicită sprijin pentru obţinerea şefiei PSD. În acelaşi context, Hrebenciuc i-a promis lui Şova că va convinge mai mulţi membri ai PSD aflaţi în sfera sa influenţă să îl susţină pentru preşedinţia partidului.
"HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect aşa. Şi cum am vorbit cu tine la faza cu preşedintele şi modernizezi puţin - adică să mai fie şi activitate la partid. Clar că te impui. Orice aprobă partidul. Ai forţă imensă, Dane, ascultă ce spun! Nu sunt nebun. Cel mai mare partid! Solid, e solid, ascultă-mă ce spun! Nu contează că dispare un baron sau altul, nu contează, Dane!
ŞOVA DAN: Partidul merge.
(...)
ŞOVA DAN: În legătură cu epoca post Victor, toată lumea cu care am vorbit, toată lumea merge cu mine. Nu îl vor pe Liviu în primul rând.
HREBENCIUC VIOREL: Asta este problema.
ŞOVA DAN: Este negativ.
HREBENCIUC VIOREL: Boss, pentru mine, cum să-ţi spun ţie, să nu fie Liviu! În rest, nu am o problemă, practic şi normal ca mă focusez pe tine, ştii".
Citeşte şi:
ANALIZĂ: Păreri împărţite în PSD privind excluderea lui Hrebenciuc şi Şova, dar neasumate oficial
Citeşte şi:
STENOGRAME din noul dosar penal al lui Hrebenciuc - Deputatul i-a promis lui Şova sprijin pentru şefia PSD în dauna lui Dragnea şi Zgonea: Mă focusez pe tine
Citeşte şi:
STENOGRAME - Dumitru Iliescu, lui Hrebenciuc, despre cel care i-a dat informaţii: Ştia şi de Băsescu, şi de Ponta
Citeşte şi:
Viorel Hrebenciuc A DEMISIONAT din Parlament: Nu mă răzgândesc, nu demisionez din PSD / Demisia devine efectivă lunea viitoare, odată cu anunţul în plen
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe