Dragnea: Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica, a început să facă zarvă/ Referendumul este o mascaradă

Liderul PSD Liviu Dragnea îl acuză pe şeful statului Klaus Iohannis că încearcă să genereze un vot negativ, folosind un limbaj agresiv şi astfel sperând să ajute PNL şi USR. Liviu Dragnea susţine că referendumul iniţiat de preşedinte este o mascaradă.

835 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica, a început să facă zarvă/ Referendumul este o mascaradă

Dragnea: Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica, a început să facă zarvă

"Iohannis şi partidele care îl susţin au avut o singură linie de comunicare: să înjure SD şi pe mine. Avem un ghid pentru militanţi, unde le-am trecut colegilor ce am făcut noi cu cifre, comparaţii. Ei cred că au: înjurături de mamă, de tată, de familie şi apoi combinat. Au căutat orice să aducă voturi pentru PNL, USR, mai multe decât ar putea să ia dacă ar fi o dezbatere despre viaţă şi nivel de trai. Şi au făcut cu referendumul. Cred că evident că acest referendum e o mascaradă, pentru că el nu ştie nici măcar întrebările", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

"Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica a început să facă zarvă. Înjură, jigneşte, minte doar, doar ar putea convinge nişte oameni să voteze, să producă un vot negativ",a mmai spus liderul PSD.

Acesta susţine că principalul ţel al şefului statului a fost tocmai înlăturarea PSD de la guvernare..

"Primul lucru după alegeri a fost să îl cheme pe pe Tăriceanu, să îi spună să facă o majoritate cu ceilalţi şi de atunci nu are în cap decât lucrul acesta. A discutat cu foşti membri PSD. Au făcut majorităţi în mintea lor".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile europarlamentare şi referendumul vor genera schimbări în spaţiul politic românesc, anunţând că nu va mai acorda PSD-ului încă o nominalizare pentru funcţia de premier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici