Echipa lui Donald Trump a reclamat oficial procurorului general nereguli electorale în Nevada

  • Echipa lui Donald Trump a formulat o reclamaţie oficială privind nereguli electorale în Nevada
  • Reclamaţia îi este adresată procurorului general din SUA, William Barr
  • Avocaţi: "Vă scriem pentru a vă supune atenţiei fraude electorale penale în statul Nevada"
Urmărește
908 afișări
Imaginea articolului Echipa lui Donald Trump a reclamat oficial procurorului general nereguli electorale în Nevada

Sursa foto: Mediafaxfoto

Echipa de campanie a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, a transmis o sesizare oficială procurorului general, William Barr, în care denunţă presupuse nereguli electorale în statul Nevada.

"Vă scriem pentru a vă supune atenţiei fraude electorale penale în statul Nevada, în alegerile generale din 2020. Mai exact, am identificat 3.062 de persoane care par să fi votat ilegal", au transmis reprezentanţii lui Donald Trump în reclamaţia trimisă procurorului general, William Barr, potrivit Fox News.

Avansul lui Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, este în creştere în Nevada, conform cifrelor oficiale.

Echipa lui Donald Trump a anunţat că intentează o acţiune judiciară în Las Vegas, argumentând că scrutinul s-a desfăşurat în mod "ilegal" în Nevada, prin participarea unor persoane care nu mai au rezidenţă în circumscripţiile electorale aferente.

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a denunţat, într-un discurs rostit joi seară, presupuse fraude electorale şi eforturi ale opoziţiei democrate de a obţine ilegal victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. "Dacă număraţi voturile exprimate legal, eu câştig cu uşurinţă. Dacă număraţi voturile ilegale, ei pot încerca să ne fure rezultatul alegerilor", a declarat Donald Trump.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sua,
alegeri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici