Educaţia sexuală predată în şcoli sub o altă denumire, contestată de Iohannis la CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, miercuri, CCR cu privire la legea adoptată de Parlament prin care educaţia sexuală va putea fi predată copiilor în şcoli doar dacă părintele sau tutorele îşi dă acordul scris pentru acest lucru.

Urmărește
2697 afișări
Imaginea articolului Educaţia sexuală predată în şcoli sub o altă denumire, contestată de Iohannis la CCR

Iohannis a contestat la CCR legea privind predarea sub o altă denumire a educaţiei sexuale în şcoli

Klaus Iohannis susţine că legea nu defineşte noţiunea de <educaţie sanitară>, nerezultând ce reprezintă aceasta.

”De asemenea, aşa cum este redactat textul lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, în forma legii transmise la promulgare, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii celor de mai înainte. (...) Totodată, prin eliminarea sintagmei „cel puţin o dată pe semestru” din cuprinsul lit. i) a art. 46 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, textul a devenit neclar. Astfel, nu reiese cu claritate dacă programa şcolară este modificată în sensul introducerii acestei discipline pe tot parcursul anului şcolar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanţie, instituită iniţial, prin care legiuitorul a urmărit ca programele de educaţie pentru viaţă să fie efectiv puse în practică cel puţin o dată pe semestru, în beneficiul elevilor. Prin eliminarea acestei sintagme nu reiese cu certitudine dacă programele vor avea loc pe întregul parcurs al anului şcolar, o dată pe semestru, o dată pe an sau deloc. Apreciem că această intervenţie legislativă, în realitate, are un efect contrar scopului avut în vedere de legiuitor, cel al asigurării interesului superior al copilului prin participarea acestuia la programe educaţionale”, mai apreciază şeful statului.

De asemenea, Iohannis mai spune că este neclar şi momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educaţie.

”Este neclar momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educaţie, nerezultând fără echivoc dacă acesta se stabileşte ca etapă premergătoare conceperii măsurilor necesare de către autorităţile mai sus precizate, sau acordul părinţilor este necesar ulterior, cu ocazia implementării acestora”, mai arată Iohannis.

Klaus Iohannis mai afirmă că legea dedusă controlului de constituţionalitate eludează valorile statului de drept.

”Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului este neconstituţională, în ansamblu”, conchide şeful statului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
iohannis,
ccr,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici