EXCLUSIV - Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice - ASCULTĂ AICI DISCUŢIILE

Preşedintele Traian Băsescu le-a declarat, pe 17 februarie 2009, reprezentanţilor PSD, la întâlnirea pe tema Justiţiei, că dosarele lui Adrian Năstase au la bază plângeri ale unor membri PSD şi a afirmat că le va face publice dacă social-democraţii vor mai acuza caracterul politic al acestora.

Urmărește
340 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV - Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice - ASCULTĂ AICI DISCUŢIILE

EXCLUSIV - Băsescu, în 2009: Când mai aud că dosarele lui Năstase sunt politice, le fac publice (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

ASCULTĂ AICI DISCUŢIILE

« Aceste dosare au fost la mine şi eu le-am avizat pentru începerea urmăririi penale şi pot să vă spun ce era acolo, ca să vedeţi cât sunt de politice. Era plângerea lui Sergiu Sechelariu că i-a dat şpagă lui Adrian Năstase. Era plângerea doamnei care a fost inspector la Inspectoratul în Construcţii, care şi ea spunea că pentru a fi numită a trebuit să facă nu ştiu ce. Era plângerea consulului sau declaraţia consulului de la Beijing, care spunea cum domnul Adrian Năstase i-a dat 500 de mii de dolari ca să cumpere mobilier. Şi pe urmă era iarăşi declaraţia lui Sergiu Sechelariu cu containerele din China au venit la Bacău", a declarat Traian Băsescu, potrivit stenogramei şedinţei.

TITLURILE ZILEI

El a menţionat că dosarul este "făcut" în PSD.

"Ei, ăsta e dosarul politic. Eu ce să vă spun? Politic, nepolitic, doar dacă vi l-aţi făcut în acelaşi partid. Că domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dânsul a iniţiat plângerea, doamna de la Inspectoratul în Construcţii a fost de la PSD, dânsa a făcut plângere. Consulul era numit de primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de preşedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit primul-ministru. Omul ăsta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateţi politice? Chiar este o chestie de eleganţă. Eu am aici acest dosar. Prima dată când mai aud că dosarele lui Adrian Năstase sunt politice le fac publice ca să ne liniştim odată cu minciuna asta. V-aţi făcut voi de la PSD dosare unii la alţii şi ţipaţi toată ziua că e vinovat Daniel Morar şi Traian Băsescu", a spus Băsescu.

Potrivit stenogramei, Mircea Geoană a răspuns: "Dar nu e singurul partid care procedează aşa. E o practică curentă".

"Da, deci domnul vicepreşedinte, eu nu vreau să tensionăm lucrurile, dar vreau să le discutăm cinstit. Vreţi să... dacă tot aţi spus că sunt nule probele, eu le dau drumul la presă, domnule, ca să închidem subiectul. De aici nu a ieşit niciodată un colţ de hârtie dintr-un dosar şi au trecut slava Domnului vreo 15 - 16 dosare de miniştri, cu toate cele şase ale miniştrilor din guvernul liberal. Nu am vazut o dată o cerere de anchetare, că de fapt ce îi cere procurorul, îi cere lui Adrian Năstase, cum cere şi altora, vino în faţa mea să-mi dai declaraţie despre ce e aici, ce a scris consulul de la Beijing, ce a scris doamna de la inspecţia în Construcţii şi ce a scris Sergiu Sechelariu. Asta e semnificaţia la ce aveţi de făcut", a mai spus Traian Băsescu.

El a precizat că cererea nu este de trimitere în judecată şi că procurorul se va dumiri dacă este corect sau nu. "Dar ceea ce faceţi şi încercaţi să faceţi aici, între oameni care ştiu despre ce este vorba, e jenant. Eu...domnul Diaconu (Ştefan, consilier prezidenţial - n.r.), putem scoate din arhivă dosarul, pentru că poate să-l vada oricine în momentul de faţa şi dosarul Zambaccian, ne dumirim dacă Sergiu Sechelariu e cumva sau doamna Jianu sau consulul de la Beijing, ne dumirim acum. Nu are sens să mai mergeţi să pedalaţi pe asta, pentru că mă obligaţi să fac publice dosarele ca să mă apăr, că m-am săturat de povestea politică", a adăugat preşedintele Băsescu.

Anterior, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Florin Iordache, afirmase că la Comisie s-au primit "nişte probe nule".

"Chiar nu putem fi consideraţi o anexă a Parchetului. De fiecare dată când solicităm, spuneţi-ne pe ce să ne axăm, nu e atributul Comisiei Juridice să sortăm care sunt bune, care nu sunt bune. Da chiar nu putem da un vot pe nimic. Eu sunt de acord, dar eu m-am uitat şi eu în raport, Nu spune foarte clar nici în acest raport tehnic că trebuia să ne pronunţăm într-un anumit fel pe dosarele lui Adrian Năstase. Şi de aceea a fost un vot împotrivă, pentru că efectiv pe ce s-a dorit, punctul de vedere al nostru a fost că într-adevăr, cu tot respectul pentru colegii noştri, au fost nişte dosare politice", menţionase Iordache.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului i-a acuzat, luni, pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase, în contextul informaţiilor Wikileaks privind dosarele fostului premier, că distorsionează afirmaţiile preşedintelui, el punând la dispoziţia MEDIAFAX fragmentul din stenograma şedinţei din februarie 2009.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că telegrama atribuită Ambasadei SUA şi care ar fi fost obţinută de Wikileaks, în care se relata o discuţie între Băsescu şi Geoană, din 2009, arată că dosarele împotriva lui au fost politice.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a confirmat, luni, întâlnirea cu Traian Băsescu în timpul căreia s-a discutat despre dosarele lui Adrian Năstase.

În 17 februarie 2009 a avut loc, la Palatul Cotroceni, o întâlnire a presedintelui Traian Băsescu cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul reformei justiţiei, care a vizat o analiză a măsurilor necesare la acel moment astfel încât România să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Invitaţia a fost adresată preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prim-ministrului Emil Boc, vicepremierului Dan Nica, ministru al Administraţiei şi Internelor, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintelui Curţii Constituţionale, Ioan Vida, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Dimitrie Bogdan Licu, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, preşedinţilor comisiilor juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda, şi Senat, Toni Greblă, precum şi reprezentanţilor conducerii coaliţiei aflate la guvernare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici