„Când a fost numit de Băsescu şef la SIE a trădat PNL. Acum, când PSD îi propune funcţia de la Senat, trădează ALDE. Câtă lipsă de bun simţ să ai încât să dai în judecată ALDE pentru că te-ai autoexclus din partid? Cum mai poti vorbi despre moralitate, principii?”, a scris Ionel Petre, sâmbătă, pe Facebook.
Liderul ALDE Dâmboviţa a adăugat că „tot ce a rămas din domnul Meleşcanu, omul politic, din poziţia pe care o avea în politică, este doar o fantomă trădătoare, care bântuie pe holurile Parlamentului în căutarea busolei politice. Numai că dl Meleşcanu a pierdut orice busolă şi acţionează în disperare la comanda PSD”.
Petre încheie postare cu un post scriptum în care spune că: „Trădare, numele tău e Meleşcanu. Şi nu este de la vârstă”.
ALDE a transformat şedinţa informală de vineri în Biroul Politic Executiv, care a decis excluderea lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Alexandru Băişanu şi Ion Cupă din partid. Aceştia acceptaseră funcţii în Guvern şi Senat din partea PSD, după ce ALDE a decis să plece de a guvernare.
Toţi patru au anunţat că vor contesta în instanţă decizia excluderii lor din ALDE. Teodor Meleşcanu a afirmat, sâmbătă, că din Călin Popescu Tăriceanu nu a mai rămas decât o „umbră disperată”, un om speriat de ziua de mâine. Fostul ministru de Externe a precizat că nu va mai acorda atenţie „unui expirat politic şi a măruntei lui clici”.