Firea: Am spus-o la supărare. Voi candida şi la Teleorman, dacă acolo candidează Dragnea

Primarul general Gabriela Firea şi-a explicat miercuri declaraţiile legate de o posibilă candidatură împotriva lui Liviu Dragnea, spunând că a făcut referire la orice post, nu doar la prezidenţiale.

Urmărește
840 afișări
Imaginea articolului Firea: Am spus-o la supărare. Voi candida şi la Teleorman, dacă acolo candidează Dragnea

Firea: Am spus-o la supărare. Voi candida şi la Teleorman, dacă acolo candidează Dragnea

"Am spus la supărare că dacă tot îmi face viaţa un calvar o să vin şi eu după dumnealui oriunde va candida. Dar şi la Teleorman, dacă va candida, eu voi merge după domnia sa să candidez. În acest context am făcut declaraţia, nu în alt fel. Văd că s-a speculat şi culmea era ca ştire verificabilă de prietenul domnului Dragnea", a declarat Gabriela Firea.

Primarul Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că nu s-a gândit în această perioadă dacă va candida sau nu pentru prezidenţiale deoarece e prematur, însă a precizat că sunt momente când şi-ar dori să candideze împotriva lui Liviu Dragnea oriunde se va duce el.

„Nu am apucat să mă gândesc (dacă va candida la prezidenţiale, n.r). Aşa cum ştiţi am fost în perioada sărbătorilor în spital, şi acum sunt sub tratament, (...) sunt nevoită să lupt pentru bucureşteni (...) şi să le spun adevărul, să nu se lase păcăliţi prin comunicate de presă. (...) Credeţi-mă că-mi vine de multe ori să spun că m-aş duce să-l contracandidez pe domnul Dragnea oriunde se va duce el, dar oriunde. Numai să vadă că nu poată să meargă cu minciuna, cu manipularea şi cu răzbunarea până la capăt. (...) E prematur”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici