Firma ginerelui lui Blaga renunţă la contractul cu CNADNR
Firma Axis Corporate Security SRL, al cărei administrator şi acţionar e ginerele ministrului de Interne Vasile Blaga, a anunţat joi că a renunţat la contractul încheiat cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, subiect de presă şi motiv de critici pentru ministru din partea colegilor.
Firma ginerelui lui Blaga renunţă la contractul cu CNADNR (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"Compania Axis Corporate Security SRL Deva a renunţat la contractul de prestări servicii de pază, protecţie şi securitate încheiat cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. Miercuri, 9 iunie 2010, conducerea Axis Corporate Security SRL Deva a depus la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara notificarea de renunţare la contract. Vă informăm că notificarea a fost acceptată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara", se arată într-un comunicat de joi al companiei, semnat chiar de ginerele lui Blaga, Ioan Andrei Rudeanu, în calitate de administrator.
Reprezentanţii firmei adaugă, în documentul citat, că, prin lege, sunt obligaţi să asigure în continuare paza "obiectivelor care au făcut obiectul contractului", până la găsirea unui nou prestator de servicii, dar nu mai mult de 15 zile.
"Vă mai precizăm că între Axis Corporate Security şi Compania Naţională a Huilei (CNH) nu este în vigoare nici un contract de prestări servicii de pază, protecţie şi securitate", se mai arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Presa a relatat recent despre existenţa unui contract între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi firma Axis Corporate Security, în baza căruia firma primea bani pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. Preluând afirmaţiile din presă, fostul ministru al Justiţiei şi actualul europarlamentar PDL Monica Macovei l-a criticat pe ministrul Blaga pe această temă, spunând că ar trebui să plece din Guvern. Macovei a mai declarat că nu crede că Blaga nu ştia despre afacerea ginerelui său.
Întrebat cum comentează afirmaţiile Monicăi Macovei despre el, Blaga a răspuns: "Nu iau lecţii de la Monica Macovei".
"Fiecare a avut parcursul său profesional înainte de '89 şi după '89. Am spus-o şi o mai spun: nu voi interzice nimănui, nici măcar ginerelui meu, să lucreze în zona privată", a continuat Blaga.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:56
Controale în cluburile din sectorul 1. Amenzi de 12.000 de lei pentru diferite nereguli
-
astăzi, 14:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump