După ce deputaţii au adoptat pe articole legea lustraţiei, care prevedea, printre altele, ca şi persoana care a deţinut calitatea de şef al unei misiuni diplomatice sau consulare româneşti în străinătate să fie lustrată, Buda a spus că acest text a fost introdus în raport dintr-o eroare materială şi a solicitat eliminarea lui.
Acest lucru a stârnit critici din partea liderului deputaţilor PSD, Mircea Duşa, care a arătat că nu se poate modifica aşa un raport în plen, ci trebuie retrimis la comisie.
Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a încercat să supună la vot eliminarea acestui text, însă a fost oprit de deputatul UDMR Marton Arpad, care a spus că o eroare materială nu se poate supune la vot.
Ca urmare, proiectul legii lustraţiei a fost supus la votul final fără acest text.
Legea lustraţiei a fost adoptată cu 167 voturi „pentru” şi 4 abţineri.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Legea lustraţiei prevede că prevede limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Persoana care se află în acest caz nu va putea candida şi nu poate fi numită pe o perioadă de cinci ani consecutiv de la data intrării în vigoare a acestei legi.