Frunzăverde: Nu vorbesc prostii la nicio oră, alţii o fac. Anul trecut românii le-au spus să plece

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, comentând declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa sa, că el nu spune prostii la nicio oră, ci alţii fac acest lucru, dovadă fiind faptul că în 2012 românii le-au spus acestora, la alegeri şi la referendum, să plece.

Urmărește
1441 afișări
Imaginea articolului Frunzăverde: Nu vorbesc prostii la nicio oră, alţii o fac. Anul trecut românii le-au spus să plece

Frunzăverde: Nu vorbesc prostii la nicio oră, alţii o fac. Anul trecut românii le-au spus să plece (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Eu nu spun prostii la nicio oră, prostii spun alţii, cea mai bună dovadă este că anul trecut la referendum şi alegerile din decembrie 2012 românii într-o proporţie covârşitoare le-au spus să plece", a spus Frunzăverde.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, întrebat despre declaraţia lui Sorin Frunzăverde despre salarii şi plăţile către FMI, că este important la ce oră a făcut fostul lider PDL această declaraţie, el adăugând că spusele acestuia sunt "o prostie, pentru că ţara e stabilizată".

"E important la Sorin Frunzăverde să ştii ora la care a făcut declaraţie. Îmi dau şi eu cu părerea, e importantă ora. Declaraţia e o prostie. În primul rând, România pe ansamblu are 5 miliarde de plătit anul acesta, din care patru miliarde BNR, din rezervă, nu din buget", a spus Băsescu.

Marţi, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Consiliului, Sorin Frunzăverde, fiind întrebat despre alocările bugetare, a răspuns că bugetul naţional este mult sub limită.

Afirmaţia a fost susţinută în şedinţa extraordinară a CJ privind bugetul judeţului pe acest an, după ce unul dintre consilierii judeţeni a insinuat că bugetul alocat nu acoperă cheltuielile pe anul 2013.

"În acest moment situaţia bugetară naţională este dramatică. Nu ştim de unde vom plăti a doua tranşă pentru FMI în iunie (...) Situaţia este cea care este, adică dacă vom plăti salariile şi pensiile să fim fericiţi", i-a răspuns Frunzăverde consilierului judeţean.

Premierul Victor Ponta l-a contrazis pe preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL) şi a afirmat că Guvernul dispune de bani atât pentru salarii şi pensii, cât şi pentru FMI, adăugând însă că poate banii de salarii vor fi tăiaţi chiar la acest consiliu judeţean, unde "oamenii, sau cel puţin şefii, vor să fie la televizor".

Premierul a apreciat că mesaje de acest gen, privind lipsa banilor în buget, "pe care la un moment dat le mai dădea şi preşedintele Băsescu", sunt mesaje iresponsabile.

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, miercuri, că Sorin Frunzăverde are dreptate când face afirmaţiile privind banii pentru pensii şi salarii, democrat-liberalul adăugând: "O să vedeţi în iunie, iulie ce se va întâmpla cu România".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici