- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fundaţia "Mişcarea Populară" face partid: Membrii-fondatori au decis începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta
Fundaţia "Mişcarea Populară" anunţă începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta, numit Partidul "Mişcarea Populară".
Fundaţia "Mişcarea Populară" face partid: Membrii-fondatori au decis începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta
Conform unui comunicat al fundaţiei remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, în urma consultărilor membrilor Fundaţiei "Mişcarea Populară", care au avut loc în perioada 20-24 mai, pe site-ul său, s-au constatat următoarele rezultate: 58% doresc să existe şi fundaţie şi partid, 31% doar partid, 11% doar fundaţie.
"Ca urmare a acestor rezultate, membrii-fondatori au decis începerea formalităţilor legale pentru înfiinţarea unui partid de centru-dreapta. Partidul se va numi Partidul Mişcarea Populară", precizează sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
-
Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu
Fundaţia Mişcarea Populară a informat marţi că a iniţiat consultarea aderenţilor cu privire la oportunitatea înfiinţării unui partid politic care să susţină proiectele lansate de fundaţie şi care să preia numele acesteia. Aderenţii sunt invitaţi să trimită răspunsurile lor până vineri, 24 mai, la miezul nopţii, formularul de consultare fiind disponibil pe site-ul Mişcării Populare.
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, marţi, la RFI, că partidul pe care l-ar înfiinţa Fundaţia Mişcarea Populară îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta, fiind deschis către oameni din alte formaţiuni, inclusiv din PDL, care, în opinia acestuia, ar putea să nu mai existe în 2016.
Lăzăroiu a mai susţinut că noul partid ar trebui să evite alianţele eterogene, cu partide care nu sunt de dreapta.
"În mod evident, acest partid, Mişcarea Populară, îşi doreşte alianţe cu partide de dreapta. Nici PSD, nici PNL nu sunt partide de dreapta. A, că sunt părţi din zona liberală, din zona PNL, care şi-au păstrat în ciuda alianţei cu PSD, orientarea de centru-dreapta, asta e o chestiune adevărată, dar şi PNL şi PSD sunt partide de stânga şi, după cum se vede, e bine să eviţi alianţele astea eterogene în care vine şi stânga şi dreapta şi nu mai ştii care din ce familie face parte", a mai spus consilierul prezidenţial.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO