„Am intuit că este vorba despre oaspetele nostru, care vorbise cu câteva minute înainte. Am luat legătură cu domnia sa şi am trimis o echipă care să îi predea obiectul personal. A intrat în posesia sa”, a menţionat el.
Întrebat cum şi-a dat seama că este vorba de ceasul oficialului FMI, preşedintele Senatului a răspuns că a verificat personal acest lucru.
„Am verificat. Prin deducţie logică. Am dat un telefon către delegaţie, pentru a putea să verificăm. Mi-au confirmat că este al domniei sale şi l-am trimis imediat”, a explicat Geoană.
Chestionat ce marcă era ceasul, Geoană a răspuns că nu intră în detalii de acest gen.
Dominique Strauss-Kahn a susţinut, marţi, un discurs în plenul Parlamentului. În timpul alocuţiunii, şeful FMI şi-a dat jos ceasul de la mână şi l-a pus pe pupitru.
Viceliderul deputaţilor PSD Aura Vasile a anunţat că a găsit un ceas în sala de plen, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, apreciind că acesta ar fi putut fi pierdut de directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care între timp plecase de la Parlament.
Şeful FMI şi-a recuperat ceasul uitat la Parlament, acesta fiindu-i adus la aeroport înainte de plecarea oficialului.