Geoană: Am fost informat, dar nu oficial, că lui Voicu i s-a făcut rău pe treptele Senatului
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a precizat, miercuri, în plen, că a fost informat, însă nu oficial, că senatorul Cătălin Voicu "pe treptele Senatului a avut un moment de dificultate medicală", fiind necesar ca acesta să ajungă la spital pentru îngrijiri medicale.

Geoană: Am fost informat, dar nu oficial, că lui Voicu i s-a făcut rău pe treptele Senatului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Am fost informat, dar nu printr-o informare oficială, că (senatorul Cătătlin Voicu - n.r.) pe treptele Senatului a avut un moment de dificultate medicală, fiind necesară plecarea sa către spital pentru îngrijiri medicale", a afirmat Geoană.
El a făcut această precizare, menţionând că, potrivit procedurilor parlamentare, ar fi trebuit ca, după prezentarea raportului Comisiei juridice, senatorul Cătălin Voicu să poată lua cuvântul în plen.
Geoană a adăugat că, fiind în desfăşurare şedinţa şi în condiţiile în care nu a primit o informare oficială în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat lui Voicu, şedinţa Senatului va continua.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Senatorul PSD Cătălin Voicu a ajuns din nou, miercuri după-amiază, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de unde fusese externat, în cursul dimineţii, la solicitarea sa, pentru a participa la discuţiile din plenul Senatului privind avizarea cererii de încuviinţare a arestării preventive.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

