- Home
- Politic
- BUZĂU, (23.11.2013, 16:07)
- Departamentul Corespondenţi
Geoană: De când a fost preluată de un liberal, colectarea taxelor este dezastruoasă
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, la Buzău, că, de când a fos preluată de un liberal, colectarea taxelor a ajuns "dezastruoasă", iar dacă taxele vor fi colectate mai bine, din 2014 s-ar putea introduce cote regresivă de impozitare.

Mircea Geoană (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)
Mircea Geoană a spus că dacă taxele vor fi colectate mai bine, din 2014 există posibilitatea introducerii cotei regresive de impozitare de 16%, 12% şi 8%, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Există o prevedere pe care partidul nostru va trebui să o pună în aplicare de la anul, când sper că va fi mai bine, nu ca în ultimele luni, când colectarea taxelor a fost deazastruoasă din momentul în care un coleg de-al nostru a fost înlocuit de un liberal la Ministerul de Finanţe. Dacă ne apucăm să colectăm taxele mai bine, există posibilitatea ca în 2014 să introducem o cotă regresivă, cum scrie în programul de guvernare al nostru, al USL, de 16%, 12% şi 8%. Acum, cea de 8% să vă spun sincer nu cred că o putem face acum, dar cea de 12% pentru românii care au venituri sub 20 de milioane de lei vechi, asta trebuie să o facem. Diferenţierea înseamnă reducerea fiscalităţii pentru cei cu venituri mici şi modeste. Asta trebuie să facă PSD într-o ţară europeană", a afirmat Geoană.
Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe