Gheorghe Falcă va intra în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale

Democrat-liberalul Gheorghe Falcă, primar al Aradului, va intra în competiţia internă a partidului în scopul desemnării candidatului PDL pentru Preşedinţia României, conform unor surse din conducerea PDL Arad, anunţul oficial fiind aşteptat vineri seară, la alegerile din organizaţia municipală.

Urmărește
458 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Falcă va intra în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale

Gheorghe Falcă va intra în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Discuţiile pe tema intrării lui Gheorghe Falcă în cursa pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale au avut loc, joi seară, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean.

Potrivit unor surse din conducerea PDL Arad, Falcă a spus, în cadrul şedinţei, că doreşte o competiţie în PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României, astfel încât Cătălin Predoiu să nu fie singura propunere.

Totodată, primarul Aradului ar fi afirmat că nu doreşte să ajungă preşedintele ţării, dar participarea sa în cursa internă a PDL ar da ocazia filialei judeţene să devină mai cunoscută în ţară.

Falcă ar mai fi afirmat că doreşte să facă un tur al filialelor PDL din ţară, pentru a le cunoaşte mai bine, iar competiţia ar fi ocazia potrivită.

Gheorghe Falcă a spus că, deocamdată, preferă să nu comenteze acest subiect şi că va aduce lămuriri în cursul zilei.

Potrivit surselor din PDL Arad, Falcă va face un anunţ vineri seară, la Consiliul de coordonare municipal, în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru conducerea organizaţiei municipale. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă şi sunt aşteptaţi 2.500 de invitaţi.

Pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, unicul candiat este Geanina Pistru, şefa organizaţiei de femei din filiala municipală PDL şi consilier local.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici