Întrebat despre eventualele reproșuri venite din partea președintelui privind modificările aduse de PSD unor legi din jaloanele PNRR, inclusiv în contextul sesizărilor la Curtea Constituțională, Grindeanu a respins acuzațiile și a acuzat PNL de dezinformare. „PSD-ul este independent și își decide în funcție de politicile publice pe care și le dorește să le promoveze, nu în funcție de ce vrea cineva sau altcineva”, a declarat Sorin Grindeanu. Liderul social-democrat a insistat că poziția partidului poate fi verificată prin voturile din Parlament. Potrivit acestuia, PSD a votat pentru fiecare dintre legile care au făcut parte din PNRR și nu a votat împotriva niciuneia dintre acestea. „Vă rog să luați voturile din Parlament. Am fost să votăm la fiecare lege, iar la fiecare lege care era parte a PNRR-ului, am votat pentru. PSD-ul n-a fost la nicio lege împotrivă”, a spus Grindeanu.
Grindeanu a dat ca exemple mai multe acte normative adoptate în perioada recentă, între care Codul urbanismului, Codul administrativ și măsurile referitoare la bonusurile de la ANAF și Vamă. Potrivit acestuia, PSD a susținut prin vot aceste proiecte, chiar dacă alte formațiuni politice au avut poziții diferite. „PSD-ul își decide prioritățile și votează în funcție de ceea ce consideră normal a fi pentru politicile publice potrivite a fi promovate de către noi”, a afirmat liderul PSD. Mesajul lui Grindeanu vine în contextul în care respectarea jaloanelor PNRR a devenit una dintre temele importante ale guvernării, în condițiile în care anumite acte normative trebuie adoptate sau modificate pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România.
Întrebările jurnaliștilor au vizat și o eventuală discuție între Grindeanu și președintele Nicușor Dan pe tema acestor legi. Liderul social-democrat nu a confirmat existența unei asemenea discuții și a răspuns ironic întrebării privind faptul că președintele ar fi încercat să influențeze poziția PSD. „Nu își permite nimeni să dea ordine PSD-ului”, a declarat Grindeanu. El a revenit și asupra acuzațiilor de dezinformare susținând că afirmațiile PNL privind poziția PSD față de legile din PNRR sunt incorecte. „PNL-ul face dezinformări”, a spus Grindeanu, adăugând că partidul (PNL, n.e.) ar trebui să fie „mai profesionist când promovează fake news-uri”.