- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.08.2015, 20:10)
- Ştefan Pană
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ilie Sârbu se RETRAGE din politică: Am rămas în Senat pentru că avea Ponta nevoie de mine, acum lucrurile sunt pe făgaşul normal / PSD îl propune ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi
Senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat că se retrage complet din politică şi va demisiona atât din PSD, cât şi din Senat, în pregătirea votului din Parlament prin care ar urma să preia o funcţie de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, care va avea loc peste două săptămâni.
Urmărește
1580 afișări
Ilie Sârbu se RETRAGE din politică. PSD îl propune ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi (Imagine: Alin Mihai / Mediafax Foto)
"La un moment dat, toţi trebuie să ne retragem, ştiţi cum e viaţa. (...) Întotdeauna în politică se succed generaţiile şi am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte", a spus Sârbu, după şedinţa grupului PSD din Senat.
El a precizat că votul pentru numirea sa la Curtea de Conturi va avea loc peste două săptămâni şi între timp va demisiona din Senat şi din PSD.
Ulterior, Ilie Sârbu a declarat că a amânat acest moment deoarece Victor Ponta avea nevoie de ajutorul său în Senat, însă acum lucrurile sunt pe "făgaşul normal", iar Mihai Fifor va putea să-i preia atribuţiile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
"E greu de spus de ce renunţ la politică după 23 de ani. Întotdeauna în politică se succed generaţiile şi am apreciat că este un moment în care pot să fac mai mult în altă parte. (...) La un moment dat, toţi trebuie să ne retragem, ştiţi cum e viaţa", a spus Sârbu.
Acesta a precizat că motivele plecării sale nu sunt legate de vreo supărare sau vreo neînţelegere cu Liviu Dragnea, aşa cum s-a speculat în presă.
"M-am gândit la acest domeniu nu de acum, din februarie se discută, dar tot am rămas, având Victor (Ponta - n.r) nevoie, am reuşit să ţin grupul compact. (...) Acum lucrurile sunt pe făgaşul lor normal, la Senat nu cred că se poate întâmpla nimic, grupul e clădit foarte bine şi stabil. Altfel nu plecam", a adăugat Sârbu.
În privinţa lui Mihai Fifor, Sârbu a spus că noul lider de grup va putea să-i preia atribuţiile, chiar dacă la început va fi mai greu, din cauza lipsei de experienţă.
"Poate la început nu va fi la fel, cum am reuşit eu să ţin grupul în mână, dar e tânăr, are energie, e deştept, nu văd de ce n-ar putea să facă lucrul ăsta, mai ales că în trei ani de zile a învăţat destule lucruri de la mine. Numai dacă eraţi în sală să auziţi cum mă lăudau cei care vorbeau despre activitatea mea şi despre mine, numai din aia are ceva de învăţat", a spus, zâmbind, Sârbu.
Senatorul a precizat că a dorit să lucreze la Curtea de Conturi pe domenii ce vizează agricultura şi fondurile europene, având în vedere că ştie situaţia de pe vremea când era ministru şi a închis capitolele de negociere cu Uniunea Europeană pe aceste teme.
Ilie Sârbu, unul dintre "greii" PSD, urmează să părăsească astfel partidul, după 22 de ani. El a devenit membru în Organizaţia Timiş a PDSR în 1993, ocupând funcţia de vicepreşedinte al acestei filiale. În 2001, Sârbu a devenit membru în Biroul Coordonator Central al PSD, în 2004 - preşedinte al PSD Timiş, iar în 2005 - vicepreşedinte al PSD. Din 2010, el a fost lider al grupului parlamentar PSD din Senat şi membru în Consiliul Naţional al PSD.
Sârbu este senator la al treilea mandat, fiind ales prima dată în Parlament în 2004.
În perioada octombrie-decembrie 2008, Ilie Sârbu a fost şi preşedinte al Senatului, fiind ales în această funcţie în urma demisiei lui Nicolae Văcăroiu, care a devenit preşedinte al Curţii de Conturi.
Ilie Sârbu a ocupat de două ori funcţia de ministru al Agriculturii, prima dată în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2004.
El a fost de asemenea ministru al Agriculturii în primul Guvern Boc (PDL-PSD), funcţie pe care a deţinut-o până în octombrie 2009.
Ilie Sârbu, născut la 26 mai 1950, este licenţiat în Teologie şi în Ştiinţe economice.
El a deţinut, între 1981-1991, funcţia de consilier economic la Mitropolia Banatului, în perioada 1978-1981 a fost director al Seminarului Teologic Caransebeş, iar în perioada 1976-1978 profesor la aceeaşi instituţie.
În perioada 2000-2001, Ilie Sârbu a fost preşedinte al Consiliul Judeţean Timiş, iar între 1991-2000 - director general la S.C. FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara.
Ilie Sârbu este tatăl europarlamentarului Daciana Sârbu, căsătorită cu premierul Victor Ponta.
Dragnea, despre propunerea lui Sârbu la Curtea de Conturi: A fost decizia lui
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică, în urma şedinţei senatorilor social-democraţi, că partidul îl va susţine pe Ilie Sârbu în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, precizând că decizia i-a aparţinut lui Sârbu, care vrea să renunţe la politică.
"I-am anunţat pe colegii mei din grup că va avea susţinerea şi a partidului pentru a ocupa un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi, la Autoritatea de Audit, pentru că PSD nu îşi permite să propună într-o funcţie oameni care nu au experienţă sau oameni de care nu suntem siguri că-şi pot gestiona cum trebuie responsabilităţi", a declarat Liviu Dragnea, adăugând că atât el cât şi colegii săi au "mare încredere" în Ilie Sârbu.
Dragnea a ţinut şi să respingă informaţiile potrivit cărora el ar fi cerut retragerea lui Sârbu din această funcţie, afirmând că decizia i-a aparţinut senatorului.
"Mi-a spus că ar vrea să îşi încheie cariera politică în acest fel, ar vrea să meargă la Curtea de Conturi. A fost decizia dumnealui, dincolo de toate zvonurile care au ieşit pe surse, decizie pe care eu i-am spus-o şi personal şi public că o susţin", a explicat liderul interimar al PSD.
Dragnea a mai spus că experienţa politică, dar şi experienţa în fruntea instituţiilor pe care le-a mai condus îl recomandă pe Ilie Sârbu pentru a deveni vicepreşedinte al Curţii de Conturi, precizând că acesta "poate gestiona o funcţie de o asemenea importanţă".
"Îi mulţumesc domnului Ilie Sârbu pentru modul cum a gestionat poziţia de lider de grup. A contat foarte mult partid, a fost un sprijin serios pentru Guvern. Este un om cu experienţă politică cu multă substanţă, un om cu anvergură, cu foarte multă pricepere", a mai spus Dragnea.
După retragerea lui Ilie Sârbu de la şefia grupului PSD din Senat, duminică senatorii social-democraţi l-au ales în această funcţie pe Mihai Fifor.
Citeşte şi: Ilie Sârbu s-a RETRAS de la conducerea grupului PSD din Senat. Mihai Fifor, ales ca înlocuitor / Dragnea: Fifor trebuie să ţină grupul unit - FOTO
Citeşte şi: Victor Ponta: Ilie Sârbu nu a vrut să mai fie lider de grup din decembrie, eu l-am rugat să mai rămână o sesiune
Citeşte şi: Senatorii PSD, reuniţi în prezenţa lui Victor Ponta. Ilie Sârbu: Noul lider va trebui să mobilizeze grupul / Surse: PSD îl susţine pe Sârbu pentru o funcţie la Curtea de Conturi
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Mihai Fifor, ales de senatorii PSD lider al gruplui, după retragerea lui Ilie Sârbu. Dragnea: Fifor trebuie să ţină grupul unit - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe