Prima pagină » Politic » Iliescu: Băsescu a avut o ieşire cam precipitată anunţând referendum, dar nu e nicio problemă

Iliescu: Băsescu a avut o ieşire cam precipitată anunţând referendum, dar nu e nicio problemă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că şeful statului, Traian Băsescu, a avut "o ieşire cam precipitată" anunţând începerea procedurilor privind referendumul, el arătând că acesta s-a grăbit să influenţeze dezbaterea actuală prin acest gest.
Iliescu: Băsescu a avut o ieşire cam precipitată anunţând referendum, dar nu e nicio problemă
Liviu Dadacus
11 iun. 2013, 20:34, Politic

„E o ieşire cam precipitată pe parcursul discuţiilor antamate în legătură cu modificările de adus Constituţiei (…) Domnul Traian Băsescu s-a grăbit cu această intervenţie pentru a influenţa mersul dezbaterii. Dar nu e nicio problemă”, a spus Iliescu.

Fostul preşedinte a precizat că Traian Băsescu a devenit partizanul ideii ca România să treacă unicameralism, arătând însă că statele europene mari au toate un sistem bicameral.

„Referendumul la care face el referire … poporul dacă spune mâine să se desfiinţeze Parlamentul ar vota desfiinţarea Parlamentului, ăsta nu e un criteriu. Noi ne-am aliniat la o tradiţie istorică a ţării, o practică generală a Europei. Doar ţările mici nu au Parlamente bicamerale, ţările cu anumită mărime au legislative bicamerale”, a spus Iliescu.

El a mai arătat că reducerea numărului de parlamentari la 300, solicitată de Traian Băsescu, e o chestiune care ţine de practică şi de măsuri preconizate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.