Video IMAGINILE ZILEI: Un banner cu Tudorel Toader, plimbat prin Iaşi de o asociaţie ce îi cere demisia din funcţia de rector
Un camion pe care apare un afiş cu chipul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, dar şi mesajul „Mi-e ruşine cu rectorul Toader”, a fost plimbat prin Iaşi de asociaţia Reset. Prin acţiunea de protest inedită, asociaţia îi cere demisia ministrului din funcţia de rector.
Un camion acoperit cu bannere care conţin mesajul “Mi-e ruşine cu rectorul Toader” a circulat, marţi, prin Iaşi, iar apoi a fost parcat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, în cadrul unui protest al Asociaţiei civice Reset, formată din absolvenţi ai UAIC Iaşi.
Fondatorul Asociaţiei civice Reset Iaşi, Daniela Mitrofan, absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că timp de trei zile, în Iaşi, un camion, pe care sunt puse trei bannere care conţin mesajul “Mi-e ruşine cu rectorul Toader”, va circula între orele 10 şi 16, marţi fiind prima zi de protest.
“Maşina este acum parcată în faţa Universităţii. Sunt trei bannere puse pe maşină, pe toate este acelaşi mesaj. În calitate de absolvenţi ai Universităţii am demarat acest protest inedit. Nu simţim că rectorul Tudorel Toader ajută Universitatea prin tot ceea ce faci în calitate de ministru al Justiţiei. Dacă va pleca din fruntea Ministerului se va întoarce la universitate. E de neacceptat. Ceea ce a făcut în calitate de ministru a fost să demoleze justiţia independentă din România”, a declarat Mitrofan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Aceasta a precizat că va încerca să ducă mesajul Asociaţiei civice Reset în toate cartierele din Iaşi.
Daniela Mitrofan a afirmat că, iniţial, a încercat să amplaseze panouri stradale însă toate firmele de publicitate din Iaşi au refuzat, astfel încât a ajuns să împrumute o maşină de la un prieten, iar pe acest vehicul a pus bannere.
Pe pagina de Facebook a Asociaţiei a fost postat şi un formular prin care se cere demiterea ministrului Justiţiei, acesta purtând fi semnat de ieşeni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump