- Home
- Politic
- (17.01.2018, 06:57)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Final de CONSULTĂRI pentru un nou premier | Filmul întâlnirilor: LISTA prezentată de Liviu Dragnea/ Nu unul, ci doi premieri, propuşi de Traian Băsescu (PMP) / Anticipate cer PNL şi USR / LIVE UPDATE
Consultările pentru formarea unui nou Guvern au început miercuri la Palatul Cotroceni, la ora 12.00. Primii chemaţi au fost liderii PSD-ALDE, delegaţie condusă de liderul PSD Liviu Dragnea şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, în lipsa preşedintelui de partid. Coaliţia PSD-ALDE o susţine pe eurodeputata PSD Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier al României, după demisia lui Mihai Tudose. Partidele din opoziţie, PNL şi USR vor alegeri anticipate, în vreme ce PMP, prin vocea lui Traian Băsescu, a susţinut că Iohannis ar trebui să desemneze un premier din opoziţie.Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va chema începând de miercuri partidele la consultări, pentru ca situaţia politică generată de demisia Guvernului Tudose să nu ducă la efecte economice negative, anunţând că Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar.
Urmărește
15420 afișări
16.40 Preşedintele Klaus Iohannis va face declaraţii de presă, la ora 17.30, în urma consultărilor cu partidele parlamentare în vedere numirii unui nou premier.
16.00 Pambuccian: Aşteptăm desemnarea premierului; după o discuţie cu acesta, decidem cum votăm
Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a precizat, miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis despre desemnarea unui nou premier, că reprezentanţii grupului aşteaptă nominalizarea preşedintelui pentru a avea, ulterior, o discuţie cu premierul desemnat.
„Aşteptăm nominalizarea pe care o va face, conform Constituţiei, preşedintele, apoi grupul se va întâlni cu premierul desemnat şi vom avea o discuţie în urma căreia vom lua o decizie despre cum vom vota. Asta e tot ce pot să spun. E un eveniment surprinzător şi pentru noi, cred că pentru toată lumea”, a spus Varujan Pambuccian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un diplomat rus de rang înalt afirmă că Rusia este deschisă la orice discuţii de pace în Ucraina dacă Trump le iniţiază
-
Ford Otosan a oprit azi producţia la uzina de la Craiova din cauza Electrocentrale Craiova. Pierderi estimate la peste 40 mil. Euro
-
Comisia Europeană trimite România în faţa CJUE pentru că nu a colectat şi epurat în mod corespunzător apele uzate
-
Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024
Întrebat dacă reprezentanţii minorităţilor mai au încredere în PSD-ALDE referitor la posibilitatea de a avea un Guvern stabil în timp, Pambuccian a răspuns: „Nu ştiu, nu ştiu cum o să arate, cât o să ţină, dacă o să arate într-un fel sau altul”.
Pambuccian a spus că, în decursul timpului, votul a fost diferenţiat în interiorul grupului, iar acest vot depinde de discuţia cu premierul desemnat.
El a precizat, răspunzând unei întrebări, că propunerea PNL şi USR privind alegerile anticipate i se pare una „absolut nerealistă”.
15.30 Kelemen: Aşteptăm decizia lui Iohannis, dacă o nominalizează, vom discuta cu Dăncilă
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că aşteaptă decizia acestuia pentru a vedea dacă o nominalizează pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier, apoi vor discuta cu ea pentru a vedea dacă o susţin sau nu.
„PSD-ALDE a propus un nou prim-ministru, noi am spus că nu o cunoaştem pe doamna Viorica Dăncilă, nu avem argumente nici pro, nici contra, fiindcă nu am văzut-o, nu am vorbit cu ea, nu ştim ce gândeşte, nu ştim ce doreşte, nu ştim ce are de gând să facă în această funcţie. Cu domnul Grindeanu şi cu domnul Tudose era altceva, eram colegi, ne ştiam, mai vorbeam, mai discutam. Nu avem prejudecăţi, de aceea nu spunem că nu, dar nu o cunoaştem şi nu putem spune da. Deci aşteptăm decizia preşedintelui republicii şi, dacă el va accepta şi va nominaliza pentru a forma un nou guvern, atunci binînţeles vom avea o discuţie cu doamna Dăncilă şi vom vedea ce spune, care va fi lista miniştrilor, cu ce program de guvern vine şi mai sunt câteva lucruri, multe lucruri care trebuie clarificate. Vom aştepta decizia domnului preşedinte Iohannis. Am spus că nu se poate ajunge la anticipate indiferent cine ce visează. Este doar un vis, nu cred că în actualul context şi sub actuala constituţie se poate ajunge la alegeri anticipate. Noi nici nu am propus, nici nu am discutat despre această variantă. Opiziţia dacă doreşte un premier non-PSD ar fi trebuit să vină cu o propunere. Aritmetic vorbind, PSD are majorotatea, nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere în ultimul an, probabil acest argument este puternic când se ia o decizie”, a declarat Kelemen.
Liderul UDMR a precizat că dacă majoritatea PSD-ALDE are nevoie de voturile Uniunii pentru formarea unui guvern, vor urma să discute.
„Dacă PSD doreşte să aibă voturile noastre va cere o întâlnire în acest sens. S-ar putea să avem o întâlnire. Ieri, când am vorbit cu preşedintele Liviu Dragnea, când m-a sunat şi mi-a zis care este decizia lor, atunci acest lucru i l-am spus şi lui. Dacă va fi nominalizată doamna Dăncilă şi dacă au nevoie de voturile noastre, atunci probabil că urmează o discuţie. De exemplu, ce crede doamna Dăncilă despre afirmaţiile, în mare parte ştim, ale lui Tudose, fiindcă a fost prima persoană care a luat distanţă de acele declaraţii ale lui Tudose şi e important să ştim primul ministru al României ce gândeşte despre steag şi cine trebuie să fluture lângă steag. Dar din acest punct de vedere, avem deja un element important. Sigur, ar fi bine să ştim ce gândeşte PSD-ul, ce gândeşte ALDE, ce gândeşte USR-ul, PNL-ul, PMP-ul, fiindcă în afară de domnul Ponta şi doamna Dăncilă, nimeni în spaţiul public nu a spus un punct de vedere”, a precizat preşedintele UDMR.
Întrebat dacă ar susţine un guvern al Opoziţiei, în cazul în care s-ar contura o majoritate, Kelemen Hunor a răspuns că nu comentează teorii, deoarece de un an de zile nu s-a conturat o majoritate a Opoziţiei.
În ceea ce priveşte continuarea colaborării parlamentare cu majoritatea PSD-ALDE, liderul UDMR a precizat că nu se poate pronunţa în acest sens.
„Nu am făcut analiza acelui acord de colaborare parlamentară. Nici nu vreau să vă spun că vom continua, dar nici nu vreau să vă spun că nu vom continua. Eu vreau un dialog permanent cu partidele româneşti din Parlamentul României, şi cu cei de la guvernare, şi cu cei din Opoziţie. Dialogul trebuie purtat cu toată societatea românească. Din partea Opoziţiei nu am văzut nicio deschidere în această perioadă”, a adăugat Kelemen Hunor.
15.00 Consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi delegaţia UDMR pe tema desemnării unui nou premier, ca urmare a demisiei lui Mihai Tudose, au început, miercuri. Din delegaţia UDMR fac parte Kelemen Hunor, liderul formaţiunii, precum şi Korodi Attila, Cseke Attila.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, anterior, că mandatul Uniunii la consultările de miercuri de la Cotroceni va fi că este nevoie cât mai repede de un guvern pentru a se termina criza. În ce o priveşte pe Viorica Dăncilă, Kelemen a spus că nu o cunoaşte.
Kelemen Hunor a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că dacă Viorica Dăncilă va solicita o discuţie, liderii UDMR îi vor sta la dispoziţie.
”Eu nu o cunosc pe Viorica Dăncilă, nu am nicio informaţie despre ea, în afară de declaraţia ei prin care îi atrăgea atenţia lui Tudose că nu face bine ce face (privind steagul secuiesc – n.r.). Vom aştepta să vedem ce propune, cu ce ministere şi miniştri vrea să meargă mai departe şi dacă va solicita o discuţie cu noi îi stăm la dispoziţie. Până nu aflăm mai multe informaţii mi-e greu să spun că e bine sau mai puţin bine pentru că nu o cunosc, nu a fost în Parlamentul României, nu ne-am intersectat, nu am nicio experienţă politică legată de activitatea sa”, a spus Kelemen.
Întrebat, miercuri, după consultări, de posibila susţinere a UDMR pentru Dăncilă, liderul PSD Liviu Dragnea a confirmat că a avut o discuţie cu Kelelmen Hunor.
"UDMR a spus că în principiu nu au nimic împotrivă, nu au elemente care să facă să nu o susţină, dar ei vor lua o decizie într-un for statutar", a completat liderul PSD.
15.00 Traian Băsescu a mers nu cu una, ci cu două propuneri pentru premier: Siegfried Mureşan şi Eugen Tomac
Europarlamentarul Siegfried Mureşan şi parlamentarul Eugen Tomac sunt cele două propuneri pentru funcţia de premier din partea PMP, Traian Băsescu anunţând că dacă prima variantă pică în Parlament, a doua sigur va fi votată pentru a nu se ajunge la anticipate.
“Mizez pe toate partidele de opozitie, minorităţile, nu exclud posibilitatea ca mare parte din nemulţumiţii de Daddy să aibă alte opţiuni de vot la a doua încercare de formare a Guvernului. Parlamentul nu va risca să pice două guverne. Cine nu vrea să vadă că în PSD au apărut fisuri, e copil”, a declarat Traian Băsescu, după negocierile de la Cotroceni.
Fostul preşedinte a afirmat că nu crede că PSD şi ALDE sunt apte la guvernare, lucru pe care i l-a spus şi lui Klaus Iohannis.
Drept urmare, a propus ca europarlamentarul Siegfried Mureşan să fie premier, iar în cazul în care Cabinetul ar pica la votul din Parlament, a anunţat că are şi a doua variantă- Eugen Tomac.
"Pesediştii îi vedeţi ce poftă au să plece într-o campanie? Al doilea Guvern ar trece pentru a nu da posibilitatea preşedintelui de a trece la anticipate", a mai spus Băsescu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, miercuri, politicile guvernamentale şi economice ale Executivelor PSD-ALDE, arătând că guvernarea a fost catastrofală din punct de vedere economic, cu deficit în perioadă de creştere economică şi cu inflaţie care a anulat majorările de pensii şi salarii.
„Am adus argumente de ce guvernarea PSD este catastrofală şi nu trebuie să mai continue şi aceste elemente sunt următoarele: partid instabil, incapabil să asigure stabilitatea guvernării. În al doilea rând, rezultatele economice: ţara are un deficit de 3% din PIB în condiţiile în care are o creştere economică de 7%. Asta înseamnă proastă administrare. Nu se poate să ai creştere economică 7% şi deficit 3%!”, a spus Băsescu, după consultările cu preşedintele Iohannis pe tema desemnării unui nou premier.
Băsescu a criticat faptul că deficitul de cont curent a ajuns la 11 miliarde de euro, din cauza politicii de stimulare a consumului, în timp ce Guvernul a crescut datoria publică cu 2 miliarde de euro în condiţii de creştere economică.
„Au fost politici care au generat inflaţie şi creşterea dobânzilor la credite, ceea ce afectează consistent economia. Banii pe care i-a dat PSD la pensii, la ajutoare sociale, la salarii, au fost mâncaţi din punct de vedere al puterii de cumpărare de inflaţie, de creşterea costului la împrumuturi şi vor continua să fie diminuaţi de inflaţia care va mai avea un puseu la începul lui 2018”, a spus Băsescu, care a spus că PMP a propus două variante de premier.
Declaraţii Traian Băsescu:
- Ţara are un deficit de 3% din PIB în condiţiile în care are creştere economică 7%, asta înseamnă proastă administrare. Nu se poate să ai creştere 7% şi deficit 3%. De asemenea, a crescut deficitul de cont curent, ajungându-se la 11 miliarde euro deficit de cont curent.
- Un alt element care arată proasta guvernare este acela că guvernul a crescut datoria publică. Altul este inflaţia, politici care au generat inflaţie şi, implicit, creşterea dobânzilor la credite, care afectează consistent economia. Un alt argument este anularea investiţiilor din bugetul de stat, ceea ce înseamnă un guvern fără viziune, care nu vizează o dezvoltare durabilă a ţării, ci doar satisfacerea unei clientele politice, electorale. Din păcate, banii au fost mâncaţi de inflaţie, de creşterea costului la împrumuturi şamd, şi vor continua să fie diminuaşi de inflaţia care va mai avea un puseu.
- Deci niciun motiv ca despre guvernele PSD-ALDE să se poată spune că se justifică menţinerea lor la guvernare. Mai mult, guvernrele Grindeanu şi Tudose sunt desprinse de realităţile UE. În momentul în care se construieşte arhitectura nouă a Uniunii, cu ritmuri şi viteze diferite, noi nu suntem nicăieri, noi schimbăm guvernele PSD de către PSD şi să-i asigurăm puterea lui Daddy. Daddy este elementul central al politicilor guvernamentale a României.
- În aceste condiţii, eu am susţinut în faţa preşedintelui că PSD nu merită şi nu trebuie să guverneze. Am făcut două propuneri pentru funcţia de prim ministru. Una, pentru primul guvern, a doua pentru cel de-al doilea guvern. Al doilea guvern al trece pentru a nu da posibilitatea preşedintelui să dizolve Parlamentul şi să se ajungă la anticipate.
- Prima propunere este Siegfried Mureşan care, spre deosebire de doamna din Videle, doamna Dăncilă, are două mandate, a fost negociatorul din partea PE pentru buget. În acele negocieri cu Comisia Europeană a obţinut circa 60 de milioane de euro în plus pentru partea estică. În ceea ce priveşte limbile străine vorbeşte vreo patru, engleză, franceză, germană şi italiană. Deci dacă domnul preşedinte are timp să compare cei doi europarlamentari cu siguranţă va opta pentru Mureşan. Are puternică susţinere în PPE, este şi purtător de cuvânt, este un om bine conturat ca şi credibilitate.
- Pentru al doilea guvern, domnul preşedinte poate să ţină cont că suntem în anul Unirii, aşa că propunerea noastră este Eugen Tomac, care cu siguranţă va reuşi să formeze al doilea guvern, dacă primul nu va reuşi.
- Deci două propuneri de oameni tineri şi cu experienţă politică şi în acelaşi timp conturaţi nu ca fiind oamenii lui Daddy, ci oameni pe picioarele lor care se pot susţine în funcţiile politice pe care le-au avut.
- Dacă PSD vrea să-l facă preşedinte pentru al doilea mandat de pe-acum, nu pot să facă decât o suspendare. Deci 82% dintre români sunt împotriva suspendării preşedintelui. Mi-aduc aminte de o cifră de 83% în 2007. O să vă spun cinstit că mizez pe toate partidele de opoziţie, minorităţile, nu exclud posibilitatea ca mare parte din nemulţumiţii de Daddy să aibă alte opţiuni la vot în Parlament la a doua încercare de formare a guvernului. Eu plec de la premisa cinstită şi limpede că Parlamentul nu va risca să pice două guverne. Însă este clar, cine nu vrea să vadă că în PSD au apărut fisuri, e copil.
- Nu exclud posibiitatea ca atunci când se va produce o fisură să se producă exodul către independenţi.
-Problema este dacă preşedintele realizează că PSD este inapt pentru guvernare. Ei au bătălii interne atât de puternice, încât domină responsbilitatea pentru ţară. Dacă pui pe hârtie, nu poţi să constaţi decât o guvernare dezastruoasă. Vă mai dau un exemplu de abordare de tip gâgă: economia creşte cu 7%, dar propui modificarea Codului Fiscal. Spuneţi-mi un guvern care pe o creştere economică zice, păi de ce o merge bine, ia să schimbăm Codul Fiscal.
- Dacă dumneavoastră îi consideraţi pe oamenii aceştia apţi pentru guvernare, experienţa nu-mi permite să-i consider apţi pentru guvernare.
- Depinde dacă preşedintele va înţelege că nu e o urgenţă, pentru că dacă ţara era în criză economică, ziceam că trebuie pus Guvern azi.
14.32 Membrii PMP, conduşi de senatorul Traian Băsescu, la discuţiile de la Cotroceni. Dezbaterile cu uşile închise au început.
Din delegaţia PMP fac parte Traian Basescu, Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Dorin Badulescu - lider grup senatorial PMP, şi Cătălina Bozianu - deputat PMP.
”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită”, a scris, anterior, pe Facebook, fostul şef al statului, Traian Băsescu, afirmând că preşedintele Klaus Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică să încerce şi o nominalizare de premier din opoziţie.
”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită. Viorica Dăncilă, o altă perlă teleormăneană marca Daddy, este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Desigur, pentru aparenţe, deputatul de Vaslui, Dumitru Buzatu (pe post de mână bună a lui Daddy) a avut <inspiraţia propunerii geniale> unanim şi degrabă aprobată de Cex, spre mulţumirea şi consolarea bietului Daddy care, săracul, a avut mână proastă cu Grindeanu şi Tudose”, a scris, marţi, Traian Băsescu pe Facebook.
14.20 USR nu a propus un nume de premier la consultările de la Cotroceni, anunţând că ar susţine un şef al Executivului, altul decât de la PSD, dacă preşedintele ar face o asemenea nominalizare. USR consideră că e nevoie de alegeri anticipate, dar acesta ar fi un proces mai lung, spune liderul USR.
„Am prezentat poziţia USR conform căreia este o miză – şi a fost solicitarea noastră pentru preşedinte – este o miză importantă pentru România numirea unui premier non-PSD. Ne-am exprimat susţinerea pentru un astfel de Guvern în măsura în care preşedintele va decide să numească un astfel de premier”, a spus Dan Barna.
Liderul USR a arătat că formaţiunea nu a propus un premier şi nici nu va propune miniştri într-un Guvern cu un premier non-PSD.
Potrivit lui Barna, USR a accentuat în cadrul consultărilor faptul că soluţia decentă pe care România o are în faţă este cea alegerilor anticipate, dar a admis că este dificil de ajuns acolo, însă consideră că primul pas ar fi nominalizarea unui premier non-PSD
Barna a menţionat că preşedintele Klaus Iohannis a exprimat faptul că ajungerea la alegerile anticipate presupune un proces în două etape, foarte complex, cu o probabilitate destul de redusă de a ajunge, mai ales abând în vedere actuala structură aritmetică a Parlamentului.
„Am fost de acord în cadrul discuţiei că ajungerea la anticipate este desul de dificilă”, a spus Barna despre poziţia delegaţiei USR în cadrul consultărilor.
14.00 Delegaţia USR este la Cotroceni pentru a susţine soluţia propusă, aceea de a organiza alegeri anticipate pentru încheierea crizei politice.
Din delegaţia USR fac parte Dan Barna, liderul formaţiunii, Elek Levente, Vlad Alexandrescu, Florina Presadă şi Ionuţ Moşteanu.
USR a anunţat, anterior, că nu va propune un nume de premier la consultările de miercuri de la Cotroceni, însă îl va informa pe şeful statului cu privire la poziţia stabilită de forurile partidului, şi anume că varianta cea mai corectă este aceea de organizare a alegerilor anticipate.
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că Uniunea va susţine orice variantă pe care o va propune preşedintele Klaus Iohannis, în urma căreia PSD să ajungă în Opoziţie, adăugând că Biroul politic al partidului se va întâlni pentru a decide o propunere cu care să meargă la consultări.
13.45 PNL a anunţat şeful statului, în timpul consultărilor pentru nominalizarea premierului, că partidul merge pe varianta alegerilor anticipate, dar dacă există o altă formulă în care liberalii pot asigura o majoritate în care nu fie PSD, îşi vor asuma răspunderea.
"Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este aceea pentru provocarea de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunile populaţiei de astăzi nu mai au nicio legătură cu opţiunile populaţiei care au fost formulate în alegerile din 11 decembrie 2016”, a spus liderul PNL Ludovic Orban după consultări.
El a arătat că PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD şi, totodată, de a vota împotriva oricărei formule de guvenare care conţine PSD.
Orban a menţionat că l-a informat pe şeful statului că PNL îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să sprijine un guvern fără PSD, în cazul în care i se va solicita.
Cât priveşte persoana care ar putea ajunge la Palatul Victoria din partea PNL, aceasta este preşedintele formaţiunii, aşa cum au anunţat liberalii şi anterior.
„ În privinţa premierului ştiţi că există un consens în PNL privind persoana candidatului la funcţia de premier. Dar acest lucru o să fie, să spun, pus în practică numai în condiţiile în care ni se oferă această oportunitate”,a spus Orban.
Întrebat dacă liberalii mai cred în soluţia anticipatelor din moment ce preşedintele a spus că nu vrea să prelungească această criză politică, Orban a răspuns: „Sunt convins că preşedintele este în faţa unei decizii extrem de dificile, în care trebuie să aleagă între două rele”.
„Sigur că susţinem ideea anticipatelor, din punctul nostru de vedere este cea mai bună soluţie. Sigur că această soluţie comportă riscuri pentru că ar presupune neinvestirea a două guverne şi în toată perioada asta să se afle la butoane un guvern complet lipsit de legitimitate, plus toate consecinţele care pot să existe în plan economic, în planul imaginii externe şi chiar în planul vieţii de zi cu zi a românilor. Dar preşedintele va decide şi va anunţa public această decizie”, a mai afrimat Ludovic Orban.
Declaraţiile lui Ludovic Orban la finalul discuţiilor despre formarea Guvernului:
- Am prezentat poziţia PNL decisă în Biroul Executiv, pe care o voi repeta. PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD, am luat decizia de a vota împotriva oricărei formule de guvernare care conţine PSD. Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este provocarea de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunile populaţiei de azi nu mai coincid cu cele formulate în 2016. De asemenea, l-am informat pe preşedinte că PNL îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unei majorităţi care să sprijine un guvern fără PSD.
- PNL, şi am declarat şi ieri, nu fuge de răspunderea guvernării şi în cazul în care i se va solicta, este dispus să îşi asume responsabilitatea încercării de a forma o majoritate.
- Cine să îmi solicite altcineva decât preşedintele? Iar în privinţa premierului, ştiţi că există un consens în PNL în ceea ce priveşte persoana care poate ocupa funcţia de premier.
- Sunt convins că preşedintele este în faţa unei decizii extrem de dificile în care trebuie să aleagă între două rele. Sigur că susţinem ideea anticipatelor, din punctul nostru de vedere este cea mai bună soluţie, dar sigur că ea comportă şi riscuri, faptul că până la rezolvarea situaţiei la butoane va fi un guvern fără niciun fel de legitimitate. Dar preşedintele va decide şi va anunţa public această decizie.
- În cazul în care nu se poate forma o majoritate, dar nici nu se obţine votul de învestitură, se face primul pas spre anticipate.
- Discuţiile demarează dacă apare această posibilitate. Am avut discuţii cu toate formaţiunile politice.
- Cu siguranţă că asta este varianta de a declanşa anticipate, nominalizarea de premieri care să nu fie susţinuţi de majoritatea parlamentară, care să voteze împotrivă. În continuare, soluţia anticipatelor este considerată cea mai bună.
- Candidatul la premier în condiţiile în care se va solicita, este preşedintele partidului, de ce vă faceţi că nu ştiţi? Eu sunt achitat de instanţa de fond, aşa că nu există o discuţie în sensul acesta.
UPDATE 12:59: Delegaţia PNL a ajuns la Palatul Cotroceni, acolo unde urmează consultările cu şeful statului pe tema desemnării noului premier. Echipa liberalilor este condusă de preşedintele partidului, Ludovic Orban, însoţit de Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Vlad Nistor şi Robert Sighiartău. Liberalii au anunţat încă de ieri că îşi doresc alegeri anticipate şi că sunt gata să îşi asume guvernarea, subliniind că o propunere de premier „nu este în niciun caz o problemă pentru PNL".
13.00 Consultările dintre preşedintele Iohannis şi PNL au început. Din delagaţia PNL fac parte Ludovic Orban, preşedintele formaţiunii, şi Raluca Turcan, Robert Sighiartău, Vlad Nistor şi Iulian Dumitrescu.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii vor cere, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, convocarea alegerilor anticipate, afirmând că dacă i se va cere, PNL nu va refuza să îşi asume răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern ”fără PSD”.
12.30 Dragnea: Avem speranţa că sunt suficiente argumente ca preşedintele să o accepte pe doamna Dăncilă. Liviu Dragnea i-a prezentat lui Iohannis lista cu semnăturile parlamentarilor majorităţii
Delegaţia PSD ALDE, prezentă la consultările de la Cotroceni, i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis o listă cu parlamentarii care fac parte din majoritatea parlamentară şi semnăturile de susţinere ale acestora, pentru a demonstra că în continuare coaliţia nu are o problemă la vot.
"Am făcut un tabel cu parlamentarii PSD ALDE şi o susţinere semnată cu fiecare. În ultimele zile au apărut informaţii că sunt parlamentari care nu o vor susţine şi că am pierdut majoritatea. Nu le-am lăsat acolo, nici nu a dorit domnul preşedinte, dar să il informăm că nu există o problemă cu majoritatea parlamentară", a declarat Liviu Dragnea, după consultările de la Cotroceni.
Întrebat de ce nu a vrut să lase lista preşedintelui Iohannis, Dragnea c completat că a existat un dialog în care preşedintele a spus că "ştie care este majoritatea".
Partidele PSD şi ALDE au mers la consultările de la Cotroceni cu o propunere comună pentru funcţia de premier, în persoana Vioricăi Dăncilă. Membrii PSD şi ALDE i-au prezentat lui Iohannis motivele pentru care Viorica Dăncilă este potrivită pentru Palatul Victoria.
"Preşedintele României a luat act şi ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie şi să avem un guvern cât mai repede. Va lua o decizie după ce va asculta şi cu celelalte partide", a mai spus Dragnea.
Întrebat de posibila susţinere a UDMR pentru Dăncilă, liderul PSD a confirmat că a avut o discuţie cu Kelelemn Hunor. "UDMR a spus că în principiu nu au nimic împotrivă, nu au elemente care să facă să nu o susţină, dar ei vor lua o decizie într-un for statutar", a completat liderul PSD.
DECLARAŢIA integrală a preşedintelui PSD:
"I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră în persoana doamnei Dăncilă, i-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată în cadrul PSD, colegul nostru Daniel Chiţoiu din partea ALDE l-a informat pe domnul preşedinte că o susţin pe doamna Viorica Dăncilă. De asemenea, i-am prezentat preşedintelui un tabel cu parlamentarii PSD-ALDE care are în spate o susţinere semnată de fiecare, asta pentru că au apărut tot felul de informaţii că am pierdut majoritatea, că nu există susţinere, asta ca să informăm corect că nu există niciun fel de problemă în majoritatea parlamentară", a spus Liviu Dragnea.
"Am prezentat argumentele care ne-au determinat să o propunem, o experienţă bogată în Parlamentul European, câteva obiective ale doamnei pe care va trebui să le implementeze, dacă va avea şansa, în domeniul apărării, educaţiei, sănătăţii, măsurile fiscale prevăzute în program şi, de asemenea, calităţile umane pe care le are doamna Dăncilă: este o doamnă neconflictuală, în permanenţă dedicată dialogului, care a avut relaţii foarte bune cu toţi colegii, abordarea dumneaei în ceea ce priveşte comunicarea, modul cum vede relaţionarea cu membrii Guvernului, cu preşedintele României - corectă şi productivă. De asemenea, dorinţa de a recupera anumite întârzieri în acţiunile care trebuie realizate pentru Centenarul Marii Uniri."
"Preşedintele României a lua act, ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie, să avem un guvern cât mai repede, va lua o decizie, nu ştim dacă astăzi sau mâine, după ce va analiza şi celelalte propuneri. Noi sperăm să accepte propunerea Viorica Dăncilă, suntem dispuşi să convocăm sesiune extraordinară pentru a începe votul şi audierea miniştrilor."
"Dacă se va gândi să o accepte, aşa a făcut mereu preşedintele, probabil va avea o discuţie cu doamna Dăncilă pentru a discuta personal şi a-i adresa întrebările pe care le are domnia sa."
"Avem speranţa că sunt suficiente argumente ca preşedintele să o accepte pe doamna Dăncilă. În continuare vă spun că şi noi suntem îndreptaţi către stabilitate. Nu avem niciun motiv real să credem că preşedintele o va respinge pe doamna Dăncilă şi atunci nu discutăm de alte planuri."
"Doamna Dăncilă vorbeşte engleză şi franceză. Când am făcut aceste declaraţii nu credeam că va mai fi cazul să avem consultări la Cotroceni pe această temă, dar viaţa bate filmul. Era incorect din partea mea să nu vin să prezint eu personal propunerea preşedintelui României."
"Ne exprimăm speranţa că preşedintele României o va accepta pe doamna Viorica Dăncilă, dar sigur va conta foarte mult discuţia directă. Până la urmă, responsabilitatea este comună."
"Am avut o discuţie cu domnul Kelemen Hunor imediat după CEx, i-am spus de doamna Dăncilă, care sunt motivele pentru care am luat această decizie, l-am asigurat că, dacă o vor susţine, va fi o relaţie deschisă între guvern şi UDMR, că dacă preşedintele o va accepta va fi o întâlnire, aşa cum a fost de fiecare dată, între noi, doamna Dăncilă şi grupul UDMR."
"A spus că nu au nimic împotriva doamnei Dăncilă, un argument ca să nu o susţină, faptul că nu au avut din start niciun motiv de respingere pentru noi este un lucru important."
Din delegaţia PSD-ALDE au făcut parte liderul PSD Liviu Dragnea, secretarul general PSD Marian Neacşu, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, precum şi Graţiela Gavrilescu şi Daniel Chiţoiu din partea ALDE.
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat miercuri, după şedinţa Biroului Politic, că partidul o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, dar înainte de votul final, în cazul nominalizării, reprezentanţii ALDE vor să aibă o discuţie cu aceasta.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, marţi, că s-a răzgândit şi că merge, totuşi, miercuri la Cotroceni pentru a participa la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis privind propunerile de premier.
„Da, am spus că nu voi mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o nu m-am gândit că o să mai fie nevoie să mergem la o nouă rundă de consultări”, a precizat Dragnea, marţi, după ce CExN a decis să o susţină pe europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă ca propunere de premier din partea formaţiunii.
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pentru miercuri partidele la consultări, primii chemaţi fiind liderii PSD-ALDE, începând cu ora 12.00. Vor urma celelalte partide parlamentare, şeful statului anunţând că este nevoie de instalarea unui nou Guvern cât mai repede.
Programul consultărilor, anunţat de Administraţia Prezidenţială:
12:00
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Partidul Social Democrat (PSD) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE)
13:00
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Partidul Naţional Liberal (PNL)
14:00
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Uniunea Salvaţi România (USR)
14:30
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Partidul Mişcarea Populară (PMP)
15:00
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)
15:30
Consultări cu partidele şi formaţiunile politice - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
Dragnea s-a răzgândit şi va merge la Cotroceni
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că speră ca propunerea PSD să se materializeze la Cotroceni, susţinând că nu s-a discutat despre o structură a Guvernului, dar miniştrii vor fi stabiliţi de forurile statutare din partid, premierul propus având drept de veto.
"Fiecare actual ministru va fi analizat cu toată seriozitatea. Dacă îi propunem (n.r: Vioricăi Dăncilă) ca un ministru să rămână, va fi cu argumente serioase, dacă nu, va fi tot pe baza unei evaluări serioase", a declarat marţi Liviu Dragnea, după şedinţa CEx PSD în care s-a decis ca Viorica Dăncilă să fie propunerea PSD pentru funcţia de premier.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, marţi, că s-a răzgândit şi că merge, totuşi, miercuri la Cotroceni pentru a participa la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis privind propunerile de premier.
„Da, am spus că nu voi mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o nu m-am gândit că o să mai fie nevoie să mergem la o nouă rundă de consultări”, a precizat Dragnea, marţi, după ce CExN a decis să o susţină pe europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă ca propunere de premier din partea formaţiunii.
„Deci eu o să merg. O să meargă cu mine domnul Marian Neacşu şi o să discutăm cine este al treilea coleg care merge cu noi. O să mergem trei, noi şi doi colegi de la ALDE”, a spus Dragnea.
Mandatul UDMR la consultări, să se termine criza
Mandatul UDMR la consultările de miercuri de la Cotroceni va fi că trebuie instalat cât mai repede un Guvern pentru a se termina cât mai curând criza politică.
”Nu e nevoie şi nu este bine să tragem de timp, cei care au majoritate au posibilitatea de a forma Guvernul, dacă reuşesc, mă refer la PSD-ALDE, dar sigur, orice altă opţiune, dacă consideră preşedintele Iohannis poate fi discutată, pentru că depinde de şeful statului dacă acceptă sau nu propunerea PSD. Dar eu nu cred că există altă majoritate decât PSD-ALDE aşa că, din punctul nostru de vedere, este bine să se termine această criză şi sper că peste o jumătate de an nu ne vom întâlni din nou la Cotroceni pentru a discuta o nouă formulă de guvernare. Dacă mergem în acest ritm, atunci PSD mai are nevoie de 6 premieri, eu sper că se vor opri, totuşi, din acest scandal permanentizat”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Opoziţia cere alegeri anticipate sau trimiterea PSD în opoziţie
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii vor cere, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, convocarea alegerilor anticipate, afirmând că, dacă i se va cere, PNL nu va refuza să îşi asume răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern ”fără PSD”.
”Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD. Am hotărât să votăm împotriva oricărui guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţie să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că Uniunea va susţine orice variantă pe care o va propune preşedintele Klaus Iohannis, în urma căreia PSD să ajungă în Opoziţie, adăugând că Biroul politic al partidului se va întâlni pentru a decide o propunere cu care să meargă la consultări.
„Noi, în cadrul Biroului Naţional vom stabili mandatul nostru care va fi un mandat în care îl vom asigura pe preşedintele Klaus Iohannis că USR va susţine orice variantă prin care PSD ajunge în Opoziţie. Vom avea astăzi la ora 14:30 o şedinţă a Biroului politic al USR pentru a defini foarte clar mandatul cu care vom merge mâine la consultări. Din păcate, România a ajuns din nou în criza pe care de un an de zile o trăim de altfel şi ceea ce vedem fără echivoc este că orice premier va nominaliza PSD cu excepţia lui Liviu Dragnea care, legal, nu poate să fie premier, nu face decât să deschidă piaţa pariurilor cât va rezista. Deci, practic, indiferent cine va fi nominalizat nu va fi decât o viitoare criză care din momentul nominalizării se va activa”, a spus Barna, la Parlament.
Totodată, liderul USR a reiterat că varianta decentă pentru România este cea a alegerilor anticipate.
Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, la Timişoara, că partidul pe care-l conduce va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni, urmând să aibă o propunere de premier. Tomac a spus că propunerea PSD este ”o mostră de mediocritate”.
“Mâine (n.r. miercuri), PMP va participa în mod sigur la consultările de la Palatul Cotroceni şi PMP va avea şi o propunere de premier. Bolşevicii şi-au pierdut dreptul politic de a mai propune un nou premier şi credem că actualele partide de opoziţie sunt îndreptăţite să încerce să creeze o nouă coaliţie în Parlament care să susţină un Guvern capabil să guverneze în interesul tuturor cetăţenilor acestei ţări. Iar PSD-ului i-ar sta bine o perioadă de timp şi în opoziţie. (...) Propunerea PMP va fi în mod sigur un membru al PMP şi sigur va fi o propunere mai bună decât cea a PSD, care vine cu o propunere care este o mostră de mediocritate. Dăncilă este o nulitate. Credem că preşedintele e pus în situaţia de a lua nişte decizii curajoase şi sperăm să aibă curajul să o facă”, a declarat Eugen Tomac.
Citeşte şi: Cum poate PNL să bată PSD în alegeri. Cataramă: „Să nu mai încerce să-i facă prieteni pe toţi. Există o teamă viscerală să nu supere electoratul stângii”
Citeşte şi: Klaus Iohannis: Susţinem implementarea riguroasă a sancţiunilor internaţionale impuse Coreii de Nord
Citeşte şi: Liberalul Viorel Cataramă: „Cioloş e un impostor politic. A avut sprijinul total al PNL şi a adus numai necazuri”
Citeşte şi: Interviul care a făcut-o pe Viorica Dăncilă celebră la Bruxelles. Întrebată să îşi descrie stilul politic în trei cuvinte, a folosit 39
Citeşte şi: Olguţa Vasilescu, despre sediile SRI
Citeşte şi: Viorica Dăncilă, prima declaraţie după ce PSD a propus-o pentru funcţia de PREMIER: Cred că am experienţă; nu trebuie să-mi dezamăgesc colegii
Citeşte şi: Vizita premierului Shinzo Abe în România, marcată de demisia lui Tudose şi de gafe de protocol / Diaconescu: Japonezii, tradiţional, sunt extrem de atenţi la detaliile procedurale | FOTO
Citeşte şi: Iohannis a promulgat legea prin care parlamentarii vor primi o diurnă de deplasare stabilită de BPR
Citeşte şi: Dragnea, despre autoritatea noului premier şi alegerea viitorilor miniştri/ O răzgândire: Liderul PSD şi-a anunţat prezenţa la Cotroceni
Citește pe alephnews.ro: Primarul Londrei susține că Trump l-a atacat în mod repetat referitor la etnia şi religia sa
Citește pe www.zf.ro: Piaţa muncii dă în clocot: Încă un domeniu a fost cucerit de inteligenţa artificială
Citește pe www.zf.ro: Black Friday sparge toate recordurile. Sute de milioane de lei până la această oră
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
CANCAN.RO
Cine este și cu ce se ocupă Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană. Are trei copii și s-a mutat de la Sibiu la București pentru omul de afaceri
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe