Video INTERVIU - Cezar Preda: Unul care spunea "pleacă piticule de aici" e în primii zece pe moţiunea lui Boc

Rep.: Spuneţi că domnul Vasile Blaga îşi va lansa moţiunea luni.

C.P.: Şi Emil Boc, tot luni.

Rep.: Şi Emil Boc. Vor fi, bănuiesc, două lansări...

C.P.: Sper să nu o lanseze la Vila Lac, să o lanseze la Modrogan.

Rep.: Vor fi separat?

C.P.: Uite, eu o să mă duc la lansarea moţiunii şi la ei, să văd şi eu, sunt colegii mei, sunt prietenii mei. Cum adică, să mă întâlnesc cu ei, să nu vorbească cu mine, să nu se uite la mine? Mi se pare ciudat ce se întâmplă dar... asta e.

Rep.: Va fi o lansare cu baloane, cu veselie?

C.P.: Cât îl duce mintea pe fiecare.

Rep.: Dacă aţi fi, domnule Cezar Preda, istoric sau scriitor şi cineva v-ar spune să scrieţi pe o pagină cum aţi vedea dumneavoastră România în aceşti ani care au trecut şi care au fost conduşi de PDL, ce aţi scrie?

C.P.: Aş scrie că - adică mă gândesc acum la cald - aş scrie că în primul rând nu e o Românie pe care am visat-o eu când am intrat în politică. Nu e România la care am visat eu în 2004. Şi trebuie, după ce îmi definesc această stare, să caut ca istoric de ce nu am ajuns acolo unde voiam să ajungem. Ce s-a întâmplat, să iau filă de filă, zi de zi, ce m-a împiedicat pe mine ca toate gândurile mele, tot ce am crezut eu pentru români ca să fie mai bine, să trăiască mai bine, să ducă România în 2012, de ce nu am putut să o fac? Bine, va avea un capitol istoric şi criza europeană, mondială, dar eu m-aş duce mult şi aş analiza aici ce am făcut bine şi ce am făcut rău, cum ne-am transformat noi. Aici aş scrie cum am evoluat eu, de la un discipol al anticorupţiei, un om care mergeam cu crucea în mână, că după mine va veni în ţara asta dreptatea şi adevărul, şi să ajung să fiu perceput acum ca fiind cel mai corupt partid din România.

Un istoric ar avea de scris multe şi acolo trebuie să pui nume, trebuie să pui date, trebuie să pui cifre. Cred că ar fi interesant ca să scriu odată de ce am ajuns aici şi nu să ne ascundem în spatele unor fraze goale, şablonate, în limbaj de lemn: criza, măsurile au fost extraordinare, dar nu ne-a înţeles populaţia. Şi acum vă nasc o întrebare, dumneavoastră ca ziarist, întrebaţi întotdeauna, şi am văzut că este şi subiect de glumă, când ieşim din criză, am văzut că se dă ceasul, că mai sunt 10 secunde, 9 secunde, 7 secunde şi am ieşit din recesiune.

Vă pun şi eu o întrebare, deci inversăm puţin rolurile, dumneavoastră ştiţi când am intrat în recesiune? Că întotdeauna când ieşi din ceva ai şi momentul zero când intri în el. Vreau să vă spun că noi am intrat în recesiune din punct de vedere statistic cu mult timp înainte să simţiţi dumneavoastră în buzunare, şi vom ieşi din recesiune cu mult mai târziu decât o confirmă datele statistice.

Rep.: Am văzut această modă în care politicienii pun întrebări ziariştilor. Ce-i determină?

C.P.: Şi care-i problema? Am văzut mulţi ziarişti deveniţi politicieni, şi invers. Am văzut orice politician care, hai să nu zic care se ratează, nu se ratează, renunţă, îşi capătă aşa, valenţe de ziarist, vine, face talk-show-uri, prezintă ca imparţial sau ca mare analist politic, am văzut.

Rep.: Aţi spus că pe acea pagină pe care veţi scrie v-aţi întreba de ce am ajuns aici?

C.P.: Da.

Rep.: De ce credeţi dumneavoastră că am ajuns aici?

C.P.: Pentru că scara valorilor în România s-a întors. Pentru că ceea ce am crezut eu valoare până la vârsta de 51 de ani că trebuie să fie nu mai este. Acum nu mai eşti valoros dacă ai muncit în ţara asta, dacă ştii să faci ceva, eşti valoros dacă duci o valiză, dacă pupi în fund pe cineva, dacă ai nişte bani cu care poţi să cumperi voturi, atunci devii valoros. Or, o asemenea valoare consacrată într-un stat nu poate să ducă decât la ceea ce se întâmplă.

Eu mă uit cu durere în suflet când stau de vorbă şi în talk-show-uri cu oameni care nu au făcut nimic altceva în viaţă decât politică. Cea mai grea întrebare care se poate naşte între doi politicieni este să-l întrebi pe unul ce ştie să facă. Am înţeles, în politică eşti tare, dar ce-ai făcut în viaţa ta, câte salarii ai dat în viaţa ta cuiva, de câţi oameni ai răspuns tu, de câte ori te-ai frământat dacă ai ce să duci acasă la copii, câte împrumuturi ai luat la bancă şi nu ai putut să le plăteşti într-o viaţă reală?

Sunt politicieni care sunt cum sunt şi eu, care au venit din viaţa reală. Eu am muncit până la 30 de ani, când a căzut comunismul eu aveam 31 de ani, conduceam o secţie de turnătorie, aveam sute de oameni, munceam în trei schimburi în foc continuu, dădeam salarii la oamenii ăia. Pe urmă m-am chinuit cu copiii mei, am stat într-o garsonieră închiriată, am muncit până am ajuns aici şi toată lumea, vezi tânărul de 25 de ani care vrea să aibă ce am eu la 51 de ani şi este supărat că nu poate să facă la 25 de ani ce au făcut alţii la 50 de ani. (...)

Rep.: Şi în PDL au reuşit persoanele care "au pupat în fund", cum spuneţi dumneavoastră, care au adus valize cu bani?

C.P.: Da, bineînţeles. Dar este în toate partidele, în toate partidele se întâmplă chestia asta. Oameni care au ştiut să stea pe lângă o persoană obţinând ceea ce-şi doreau. Şi nu-i trebuiau o performanţă sau o muncă în noroaie. Sunt foarte mulţi oameni care sunt pe funcţii acum în România care n-au văzut în viaţa lor o uliţă şi n-au dus niciodată în viaţa lor un fluturaş electoral pe care trebuia să-l explici ţăranului, şi s-au trezit miniştri, sunt exemple pe care îi vedem cu toţii.