Video INTERVIU - George Friedman: Achiziţionarea de avioane F-16 de către România este, probabil, o greşeală

Rep.: Vroiam să vă întreb, pentru că aţi menţionat Germania, Rusia şi Transnistria, care credeţi că sunt şansele ca negocierile dintre Germania şi Rusia să rezolve problema transnistreană?

GF: Ştiţi, cred că vor rezolva problema transnistreană, dar nu va rezolva problema României. Din perspectiva Germaniei, nu există o problemă transnistreană. Germania, ca orice altă mare putere, se va implica în negocieri nu pentru că se aşteaptă să rezolve ceva, ci pentru că vrea să iasă în evidenţă.

Ruşii nu se vor retrage de pe linia Nistrului. Niciodată nu se va întâmpla aşa ceva. Poţi crea un fel de structură administrativă, dar amintiţi-vă că, de fapt, Transnistria şi Moldova au fost puse laolaltă de Stalin. Pentru România, întrebarea nu este legată de Transnistria - care este capitol încheiat - ci ce se va întâmpla în Moldova. Alegerile care urmează sunt extraordinar de importante pentru că Moldova este o ameninţare la adresa Ucrainei, Moldova este ceva care creează suferinţă Rusiei, este ceva care creează suferinţă şi românilor. (...) Şi întrebarea este, presupunând că Moldova (după alegeri, n.red.) devine pro-rusă, ce vor face românii? Şi se pare că România nu are niciunplan din acest punct de vedere pentru că, de altfel, nu poate contrabalansa Rusia.

Rep.: Nici în interiorul Uniunii Europene?

UE nu este o organizaţie politică. (...) Nu văd cum. Adică, dacă te uiţi la locul României în UE, cred că este un loc neconfortabil după 2008. Uitaţi care este problema fundamentală: Germania este a doua ţară exportatoare din lume. Ţări ca România se dezvoltă prin tragerea de avantaje din diferenţele salariale şi prin exporturi. Deci, sunteţi în competiţie cu Germania (râde). UE, aşa cum a apărut ea după 2008, are contradicţii profunde. Este contradicţia dintre centru - format din ţările vechi, stabile şi care s-au afirmat, ca Franţa şi Germania - şi ţările mai noi, cu o creştere rapidă. Irlanda este un exemplu perfect.

Când a venit criza economică, UE a adoptat o politică ce a favorizat evident Centrul, adică Germania. Şi a încurajat exporturile. (...) Deci întrebarea pentru mine este: Ce aşteaptă, de fapt, românii de la UE? Şi de ce cred că vor primi ceea ce aşteaptă? A existat această idee - şi nu a fost numai la români - «Voi adera la UE şi imediat voi deveni ca Franţa». Ei bine, aţi aderat la UE. Şi acum, ce? Iar problema este că UE este, structural, un loc foarte dificil pentru români. Şi UE nu rezolvă probleme de securitate pe care România le are, pentru că UE nu are o politică de securitate, nu are armată şi nu este decât pur şi simplu un bloc economic.

Rep.: Apropo de asta, pentru România şi, de asemenea, pentru alte state din regiune a fost un scop să adere la UE , lucru care s-a întâmplat acum câţiva ani. Alte state din regiune fac în continuare eforturi pentru calitatea de membru UE. Dar ce viitor are UE în opinia dumneavoastră? Nu acum, ci peste 10, 50, 100 de ani?

GF: Pentru România şi pentru alte state, a fi membru UE a însemnat afirmarea faptului că au devenit democraţii liberale. Problema este că UE este de asemenea şi structura vieţii economice a acestora. Forţează apropierea unor ţări care sunt concurente. Şi favorizează unii dintre concurenţi în faţa celorlalţi. Există o valoare a zonei de liber schimb. Dar există de asemenea şi un preţ. Iar preţul este că economia dumneavoastră este inundată de bunuri străine în timp ce bunurile dumneavoastră nu sunt absorbite de piaţă. Privind în perspectivă, este foarte greu de imaginat cum va reuşi UE să funcţioneze în continuare aşa cum a funcţionat până acum. Germanii nu vor să sprijine sudul Europei. Statele din sudul Europei sunt prinse în capcana politicilor financiare ale Germaniei.

Rep.: Pentru că v-aţi referit la decizii economice dar nu numai, România a avut în plan achiziţionarea de avioane F-16. Acest lucru nu s-a întâmplat sau cel puţin încă nu s-a întâmplat. Ce credeţi despre acest proiect?

GF.: Cred că achiziţionarea de avioane F-16 de către România este, probabil, o greşeală. România are nevoie de un plan naţional de securitate. Cerinţa strategică primară a acestui plan este protecţia frontierelor cu Ucraina şi Moldova. Şi, în acest scop, este nevoie de forţe mobile de infanterie, elicoptere, Humvee, oameni antrenaţi. Nu veţi avea suficiente avioane de luptă pentru o confruntare cu forţele ruseşti. În eventualitatea unui astfel de conflict, sau forţele americane vor interveni, sau oricum aţi pierdut. Aşa că eu cred că avioanele F-16 simbolizează pentru români posibilitatea de a deveni o putere majoră în regiune, lucru pe care îl sprijin pe deplin. Dar cred şi că sisteme mai puţin sofisticate ar putea fi mai interesante pentru români. Americanilor le-ar plăcea să vândă F-16, americanii vor să vândă F-35.

Rep.: Da, acesta era planul. De a cumpara F16 şi, ulterior, F35.

GF.: Cred că România are pârghiile necesare. Este ţara în care SUA vor desfăşura un sistem de apărare antirachetă. Cred că România e acum într-o poziţie în care pot negocia foarte puternic, nu doar în ceea ce priveşte F-16, dar şi alte sisteme. Dar dacă aş fi unul dintre cei care planifică strategia de apărare a Romaniei şi dacă aş fi în situaţia de a încerca să decid ce vreau, aş cumpăra mult mai multe elicoptere pentru mult mai puţini bani. Si nu sunt sigur că aş cumpara F16. Însă, dacă prin achiziţionarea de F16, îi determini pe americani să-ţi dea elicoptere...

Rep.: Asta ar fi o afacere?

GF :...Asta ar fi o afacere. Dar românii trebuie să înveţe cum să negocieze cu americanii.

Rep. Şi nu ştiu încă acest lucru?

GF.: Cred că e prima oară când fac acest lucru, când negociază achiziţionarea unor programe de armament majore. Polonezii au făcut deja acest lucru. Dar negocierea cu americanii este un lucru complex, pentru că în Statele Unite, Guvernul american nu este singurul care ia decizii, există şi producătorii.

Rep. Revenind la ceea ce aţi scris înainte de a începe călătoria în această regiune, am să vă citesc un pasaj care mi-a atras atenţia: «Uniunea Sovietică s-a prăbuşit iar influenţa SUA în Europa s-a diminuat. Orice va urma, nu va fi un război rece. Dar un lucru la care nu mă aştept este transformarea acestei zone într-una de pace perpetuă. Nu a fost cazul în trecut. Nu va fi nici în viitor». Ce vă face să credeţi acest lucru şi care ţări sau puteri se vor confrunta în regiune?

GF: Dacă ne întoarcem în istorie în ultimii 1.000 de ani, când vreodată a fost pace? Am avut 20 de ani de pace. În Europa a fost o pace aparentă în timpul Războiului Rece. A fost o situaţie în care oameni înarmaţi stăteau de-o parte şi de alta aşteptând războiul. Dacă puteţi numi asta drept pace, atunci a fost pace.

În 1991, Europa a intrat în Epoca sa de Aur. Dar chiar şi în această epocă de aur nu a fost pace în Balcani. Care sunt problemele? Cea mai importantă problemă este relaţia dintre Rusia şi Germania. Dacă există o relaţie între Rusia şi Germania, există şi Polonia, cu coşmarul ei istoric. Coşmarul ei istoric este acela în care Rusia şi Germania se apropie una de alta. Iar acest lucru constituie o ameninţare existenţială pentru Polonia. Şi constituie o ameninţare şi pentru SUA. Aşa că Polonia şi SUA au lucruri în comun.

Când mă uit la Polonia, constat că ea, singură, este izolată. Dar are o serie de interese în comun cu ţările pe care le numesc Intermarium - Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi, poate, Bulgaria. Toate aceste ţări înţeleg faptul că au un interes comun în limitarea Rusiei. Germania nu are un astfel de interes. Nici Austria, nici Italia. Aceste ţări au un interes împreună cu Statele Unite, care sunt interesate din punct de vedere strategic. Acum, există şi mari neînţelegeri între aceste ţări - de exemplu între România şi Ungaria - dar există şi o înţelegere fundamentală şi realistă aici, şi anume aceea că nu glumeşti cu Rusia. Adică NATO este drăguţ şi UE este drăguţă, dar Rusia îşi joacă propriul joc. Şi mai este ceva ce românii şi ungurii şi polonezii ştiu: lucrurile se schimbă repede. Uitaţi-vă la Germania: în 1932 erau printre cele mai sărace ţări. În 1938, situaţia era alta.

Rep.: Şi cum vedeţi situaţia acestor ţări? În termeni simpli: vor câştiga sau vor pierde?

GF: Vorbind din perspectivă istorică, vor pierde.

Rep.: Practic spuneţi că istoria se va repeta.

GF: Nu neapărat. Spun că Polonia, Slovacia, Ungaria, România rămân în pericol aici, aşa cum au fost dintotdeauna(...)".