- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.06.2019, 12:12)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iohannis: După palma primită de la electorat la referendum, PSD trebuie să se abţină de la ordonanţe de urgenţă/ Şeful CJ Cluj, despre OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene: Nu se justifica urgenţa
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, spunând că după palma primită din partea electoratului, PSD trebuia să se abţină de la emiterea de astfel de acte normative.
Urmărește
447 afișări
Iohannis, declaraţii înainte de consultări: După palma primită de la electorat, PSD trebuie să se abţină de la ordonanţe
"Ar fi fost bine să existe această cale de atac fiindcă PSD nu a ştiut să găsească decât să aplice OUG în domeniul alegerilor locale pentru consiliile judeţene, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene. O abordare fundamental greşită din partea PSD. Trebuie PSD, după această palmă primită de la electorat, să se abţină de la orice OUG", a spus Klaus Iohannis.
Şeful CJ Cluj, despre OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene: Nu se justifica urgenţa
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Presa din Serbia a ieşit la atac după meciul de aseară: "Fotbaliştii falsului stat Kosovo au părăsit terenul. Delegaţia falsului stat a atacat jurnaliştii! A trimis mesaje de ameninţare"
-
Cum să ieşi la suprafaţă ca IT-ist într-o industrie care şi-a pierdut suflul. Care sunt cele mai căutate skilluri la momentul actual cu care poţi să ignori criza
-
Tomac, după nominalizarea lui Marco Rubio secretar de stat SUA: adoptă linia „pace prin putere”
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, susţine că nu se justifica emiterea unei OUG pe alegerea preşedinţilor de consilii judeţene şi că, dacă se dorea modificarea legii, aceasta ar fi trebuit făcută în Parlament, în urma unor dezbateri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere formula de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct are avantaje şi dezavantaje, nefiind o variantă ideală.
„Consider că acest proiect de OUG ar fi trebuit să intre la dezbatere publică în Parlament, iar dacă în urma acestei dezbateri Parlamentul decidea o formulă sau alta, rămânea să vedem, Parlamentul având această competenţă. În ceea ce mă priveşte, este o formulă care are şi avantaje, şi dezavantaje, nefiind una agreată de toată lumea şi o variantă ideală. Dar nu consider că este una care avantajează mai mult decât cealaltă. Eu am candidat la primul mandat pe vot direct şi în actualul mandat am fost ales prin vot indirect, asftel că mi-e indiferent în ce formulă va fi ales preşedintele de consiliu judeţean. Singurul lucru care te poate avantaja este activitatea şi un val politic care poate veni. Nu se justifica urgenţa prin OUG, aceasta fiind şi obiecţiunea mea, dacă se dorea modificarea legii ar fi trebuit să intre în Parlament, într-o dezbatere cu societatea civilă, cu asociaţiile şi uniunile naţionale ale primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene pentru a se ajunge la o formulă. Guvernul s-a grăbit, va trebui să explice de ce”, a spus Tişe.
Potrivit acestuia, a existat anterior emiterii OUG un fel de sondaj în rândul preşedinţilor de consilii judeţene cu privire la modalitatea de alegere, dar el nu şi-a exprimat niciun punct de vedere.
„Consider că este o opţiune politică: la un moment dat, majoritatea care conduce o ţară să decidă o formă sau alta. Dar cred că ar fi trebuit să se discute şi despre modalitatea de alegere a primarilor, în ce măsură rămâne un tur sau două, şi la preşedinte dacă va fi un tur sau două tururi”, a conchis Alin Tişe.
Executivul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, legislaţia pentru a reveni la votul uninominal la alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit textului pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Potrivit prevederilor ordonanţei, articolul 1, alineatele (2), (4) şi (5) vor fi modificate şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (2) Consiliile locale şi consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
(5) Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene", este una dintre modificările propuse”.
În forma în vigoare, articolul 1 prevede la alineatele (2), (4) şi (5) următoarele: „(2) Consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.(5) Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale”.
La referendumul din 26 mai, care au avut cvorum şi voturi valabile pentru validare, românii au răspuns la următoarele întrebări:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
Iohannis, despre consultările de la Cotroceni: Trebuie să reluăm discuţia despre statul de drept
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni va fi reluată discuţia cu privire la statul de drept şi modificările aduse legilor justiţiei, în condiţiile în care acestea au fost făcute cu larga opoziţie a sa şi a asociaţiilor de profil.
"Voi aborda şi chestiuni legate de urmări politice ale votului pe referendum şi eruoparlamentare. E evident că trebuie să reluăm discuţia despre statul de drept din România, pe îmbunătăţirea legilor justiţiei, care au fost adoptate cu Opoziţia largă a preşedintelui, a opoziţiei parlamentare şi a asociaţiilor de profil", a declarat Klaus Iohannis.
"E clar că acest vot dat la europarlamentare, care a sancţionat drastic discursul anti-european al PSD, înseamnă un vot clar pentru calea europeană, pentru integrarea României mai profundă în UE, şi această chestiune trebuie discutată în cadrul consultărilor. În realitate urmările acestui referendum sunt multiple, pozitive pentru România şi am de gând să convoc partidele şi să discut atâta vreme cât să implementăm total voinţa cetăţenilor", a mai spus preşedintele.
Klaus Iohannis: Referendum a fost câştigat de mine împreună cu românii
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, înaintea începerii consultărilor cu partidele la Cotroceni, că referendumul a fost câştigat de el împreună cu românii şi este evident că acesta trebuie implementat prin punerea în practică a Constituţiei.
„Partidele politice. Am convocat aceste consultări după ce a fost foarte clar că referendumul a fost câştigat de mine împreună cu românii şi după ce am aflat cu toţii rezultatele la alegerile europarlamentare. Acum este evident că ceea ce a decis poporul la referendum trebuie urgent implementat în practică, adică în legislaţie, însemnând în constituţie şi în lege. Avem cu siguranţă cele 2 chestiuni care rezultă direct din răspunsul covârşitor afirmativ al românilor la cele două întrebări, respectiv introducerea interdicţiei de a acorda amnistie şi graţiere corupţilor, iar a doua chestiune interdicţia dată guvernului de a emite OUG în domeniu legilor justiţiei, a politici penale şi sigur trebuie introdusă o prevedere care permite atacarea OUG şi altor instituţii decât Avocatului Poporului”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a adăugat că este optimist cu privire la constituirea unei majorităţi parlamentare în vederea transpunerii rezultatului referendumului pe justiţie în Constituţie şi legislaţie.
„Eu cred că se poate constitui o majoritate fiindcă partidele au înţeles importanţa votului dat la referendum. Eu sunt optimist îna ceastă privinţă. Iar dacă nu se întâmplă cetăţenii mai au la dispoziţie alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare. Nu e neapărat de dorit să mergem pe o revizuire mai largă a Constituţiei. Dacă vrem o revuzuire mai largă sau o nou Consituţie, acest lucru trebuie discutam ulterior şi trebuie găsită o largă majoritate parlamentară”, a conchis Iohannis.
Preşedintele României a convocat, marţi şi miercuri, consultări cu toate partidele din Parlament pentru a putea transpune în legislaţie ceea ce au votat românii la referendumul pe justiţie din 26 mai.
Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
Citește pe alephnews.ro: Sectorul tech e „zguduit” de prezența lui Elon Musk. Ce impact are noua Administrație Trump asupra marilor companii
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Curtea Constituţională a amânat din nou sesizările Opoziţiei şi ale lui Iohannis pe modificarea codurilor penale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
CANCAN.RO
Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur ou ochi și o porție de mămăligă, cu brânză și smântână
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:40
-
astăzi, 14:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 997. Zelenski: „Trebuie să facem totul pentru a încheia războiul anul viitor pe cale diplomatică” / Germania şi China vor discuta despre războiul din Ucraina şi trupele nord-coreene / Sprijinul bugetar extern al Ucrainei depăşeşte 100 de miliarde de dolari de la începutul războiului