Iohannis îi răspunde lui Ponta: Ştim care e interesul României, îl apărăm şi nu ne vom face de minune

Liderul PNL, Klaus Iohannis, a spus, joi, referindu-se la scrisoarea transmisă de premier cu privire la susţinerea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european, că ACL ştie care este interesul României şi îl apără, menţionând că ”nimeni nu trebuie să îşi facă vreo problemă în această chestiune".

Urmărește
552 afișări
Imaginea articolului Iohannis îi răspunde lui Ponta: Ştim care e interesul României, îl apărăm şi nu ne vom face de minune

Klaus Iohannis (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Drobeta Turni Severin, despre scrisoarea transmisă de Victor Ponta liderilor partidelor româneşti din PPE pentru a o susţine pe Corina Creţu.

Iohannis a spus că PNL o va susţine prin europarlamentarii săi pe Corina Creţu în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European pentru desemnarea acesteia ca şi comisar european pentru politică regională.

"Noi, cei din Alianţa Creştin Liberală, ştim care este interesul României şi ştim să-l apărăm, deci nu trebuie să-şi facă nimeni vreo problemă în această chestiune", a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, co-preşedintele ACL a vorbit despre momentul în care PSD a votat împotriva desemnării vicepreşedintelui Parlamentului European din partea PNL, adăugând că "PSD trebuie să mai înveţe să arate în faţa ţării că noi românii suntem o echipă".

"Când s-a constituit Parlamentul European şi candidata noastră a fost propusă drept vicepreşedinte, europarlamentarii PSD au votat împotrivă, iar când candidata, aceeaşi doamnă care va fi comisar, a fost propusă vicepreşedinte din partea PSD, noi am votat pentru. S-a văzut de atunci deja că noi ştim să respectăm anumite lucruri şi putem să arătăm în faţa ţării că suntem o echipă, noi românii, lucru pe care PSD trebuie să-l mai înveţe. Noi ştim care este interesul României şi nu ne vom face de minune", a conchis Klaus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a transmis, joi, o scrisoare către preşedintele PNL, Klaus Iohannis, preşedintele PDL, Vasile Blaga, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, dar şi către preşedintele PMP, Elena Udrea, cerându-le acestora să susţină în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European şi cadrul dezbaterilor din Parlamentul României, candidatura Corinei Creţu din partea PSD pentru portofoliul de comisar pentru politică regională.

"În calitate de prim-ministru al Guvernului României, fac apel la dumneavoastră să sustineţi, atât în cadrul dezbaterilor din Parlamentul României, cât şi în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, prin parlamentarii şi europarlamentarii PDL, PNL, UDMR si PMP, candidatul ţării noastre pentru acest important portofoliu. De asemenea, fac apel la susţinere de către partidele dumneavoastră, pentru doamna Corina Creţu, şi în cadrul Partidului Popular European, al cărui reprezentant este, de altfel, şi preşedintele desemnat al Comisiei Europene. Sunt convins că un astfel de demers este în interesul naţional şi cred că acum avem cu toţii ocazia să arătăm că, dacă suntem uniţi, dacă ne promovăm constructiv şi pozitiv interesul naţional, putem avea cu toţii de câştigat, ca ţară şi ca naţiune", afirmă Victor Ponta.

El mai arată că, dincolo de disputa politică, fiecare trebuie să pună pe primul plan interesul României şi al cetăţenilor români, clasa politică putând demonstra astfel că are capacitatea de a acţiona unitar pe temele importante pentru ţară.

Ponta aminteşte, totodată, că portofoliul de comisar pentru politica regională este unul de mare prestigiu şi responsabilitate, iar atribuirea acestuia Corinei Creţu reprezintă un succes pentru ţara noastră şi un semn al importanţei care i se acordă României în cadrul Uniunii Europene.

În final, Victor Pona îşi exprimă speranţa că liderii partidelor din PPE vor răspunde pozitiv apelului său.

Comisia Europeană a prezentat oficial, miercuri, componenţa Executivului european propus de Jean Claude Juncker, în care Corina Creţu este comisar european pentru Politică Regională.

Corina Creţu va fi audiată de Comisia REGI (Dezvoltare Regională) a Parlamentului European.

În componenţa comisiei se află 13 europarlamentari din PPE şi 12 din PES, printre care şi Victor Boştinaru.

Alţi 13 europarlamentari populari sunt membri supleanţi, printre care Iuliu Winkler, şi 12 socialişti, printre care Viorica Dăncilă şi Dan Nica.

Avizul dat de comisiile de specialitate este unul facultativ, astfel că o persoană avizată negativ se poate prezenta la votul din plen, care se dă pentru întreaga Comisie, nu pe fiecare comisar în parte.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul PE, aceste audieri vor începe la sfârşitul lunii septembrie, iar în octombrie Legislativul European va vota întreaga Comisie, pentru ca aceasta să-şi poată începe activitatea la 1 noiembrie.

Portofoliul repartizat Corinei Creţu gestionează politicile regionale la nivelul întregii Uniuni, gestionând un buget de 351 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici