„Noi nu suntem aşa pesimişti precum domnul Tusk. Nu ştiu de ce e aşa pesimist. Şi ieri m-am exprimat clar, şi nu am fost singurul, pentru întărirea relaţiei transaltraltice. Şi Stoltenberg a subliniat că nu e un fir singular, o relaţie are mai multe fire, unele slăbesc, altele se întaresc. De exemplu, fondurile alocate din SUA pentru forţele armate în Europa au crescut cu 40%. Relaţia pe securitate este în continuă consolidare”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat liderii Uniunii Europene să se pregătească pentru cel mai sumbru scenariu în raport cu SUA.
„În ciuda eforturilor noastre neîncetate de a menţine unitatea Occidentului, relaţiile transatlantice se află sub o presiune imensă din cauza politicilor preşedintelui Trump. Cred că în timp ce trebuie să sperăm pentru ce e mai bun, trebuie să ne pregătim pentru cel mai sumbru scenariu”, a afirmat Donald Tusk, într-o scrisoare adresată liderilor UE înaintea summit-ului Consiliului European.