17:46, 05 Feb. 2025
Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă mai este loc în PNL pentru Călin Popescu Tăriceanu, Iohannis a răspuns că „ar fi”, adăugând că nu-şi dă seama dacă acesta „face jocul cuiva”.
„Loc ar fi, doar că el face un balet greu de înţeles, nu ştim unde aterizează. Nu-mi dau seama dacă face jocul cuiva, nu găsesc firul roşu al acţiunilor sale”, a spus Iohannis.
De asemenea, întrebat ce poziţie va avea faţă de revenirea lui Tăriceanu în PNL, în cazul în care va câştiga şefia partidului, Iohannis a răspuns că va vorbi despre astfel de „teme importante” la Congres.
„Trebuie să-mi lăsaţi nişte teme şi pentru Congres. Acolo voi vorbi despre temele pe care le consider importante pentru partid”, a afirmat Iohannis.