Prima pagină » Politic » Iohannis, primit de omologul kenyan la State House Nairobi

Iohannis, primit de omologul kenyan la State House Nairobi

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi dimineaţă, de omologul kenyan, William Ruto, la State House Nairobi. Şeful statului român şi-a început turneul în Africa.
Iohannis, primit de omologul kenyan la State House Nairobi

Cei doi şefi de stat au programate convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale şi declaraţii de presă comune.

Klaus Iohannis va depune marţi o coroană de flori la Mausoleul Jomo Kenyatta şi va vizita United Nations Office at Nairobi, unde va avea o întâlnire cu directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Preşedintele Klaus Iohannis face, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.